Iohannis, la ONU: România pledează pentru un Consiliu de Securitate extins, în care transparența e norma, nu excepția
România pledează pentru un Consiliu de Securitate extins, în care transparenţa şi responsabilitatea sunt norma, şi nu excepţia, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. în discursul său din faţa Adunării Generale a ONU, miercuri la New York. Șeful statului a adăugat că țara noastră a acordat un sprijin puternic şi mutidimensional Ucrainei şi poporului său şi s-a angajat să îl mențină atâta timp cât va fi necesar.
„Nu există alternativă viabilă la Organizaţia Naţiunilor Unite, iar principiile pe care a fost construită Organizaţia rămân mai valabile ca oricând. Ne concentrăm acum asupra continuării reformei ONU, astfel încât aceasta să fie capabilă să facă faţă provocărilor actuale şi celor care se prefigurează”, a afirmat şeful statului român în ultimul său discurs în faţa Adunării Generale a ONU în calitate de preşedinte.
El a pledat pentru o Organizaţie a Naţiunilor Unite „mai eficientă, (...) mai reprezentativă, în care încrederea poate fi protejată”.
Iohannis a spus că ONU trebuie să fie „mai accesibilă publicului şi cu relevanţă crescută”, să fie o organizaţie în care tinerii pot avea un cuvânt de spus cu privire la problemele care îi afectează şi unde „vocile societăţii civile şi ale tuturor actorilor implicaţi sunt auzite”.
„Acesta este motivul pentru care un Pact pentru Viitor a fost necesar atât de urgent. Pentru a da o nouă formă şi un nou scop viziunii noastre pentru generaţiile următoare”, a mai spus Iohannis, referindu-se la documentul semnat duminică de mare parte a statelor membre.
Sprijinul pentru Ucraina va continua atâta timp cât va fi nevoie
„România a acordat un sprijin puternic şi multidimensional Ucrainei şi poporului său şi ne-am angajat să îl menţinem atât timp cât va fi nevoie. În acelaşi timp, România îşi va continua sprijinul necondiţionat pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, a doua cea mai afectată ţară de acest război", a adăugat Klaus Iohannis,
El a subliniat că „securitatea noastră nu este regională, ci globală" şi că "acest război brutal a afectat deja naţiuni şi oameni din întreaga lume„.
Acesta a evidenţiat rolul crucial în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina jucat de România prin porturile sale de pe Dunăre şi de la Marea Neagră.
„Un conflict pe termen lung este inacceptabil şi trebuie să rămânem ferm pe poziţie. Ucraina are nevoie de sprijinul hotărât al tuturor statelor membre ale ONU, determinate să respecte dreptul internaţional şi Carta ONU. România sprijină pe deplin Iniţiativa de Pace a Preşedintelui Zelenski. Este singura abordare care poate asigura o pace justă şi durabilă şi este în deplin acord cu Carta ONU şi cu dreptul internaţional”, a mai explicat Iohannis.
Ce a spus Iohannis despre conflictul din Fâșia Gaza
În acelaşi timp, preşedintele iohannis a vorbit despre conflictul din Fâşia Gaza şi a îndemnat la încetarea ostilităţilor, exprimându-şi susţinerea pentru soluţia celor două state.
”În urmă cu aproape un an, atacul odios comis de Hamas împotriva civililor israelieni a şocat lumea. Ca urmare a spiralei de violenţă care a urmat, acţiunile noastre bazate pe rezoluţiile Consiliului de Securitate trebuie să prevaleze. Încetarea ostilităţilor, eliberarea în siguranţă a tuturor ostaticilor şi facilitarea transportului în siguranţă a ajutorului umanitar pentru civilii din Gaza sunt imperative pe care nimeni nu le poate nega„, a arătat Iohannis în Adunarea Generală a ONU.
„În plus, susţinem toate eforturile de reluare a procesului politic bazat pe soluţia celor două state, coexistând în pace şi securitate, în interiorul unor frontiere sigure şi recunoscute”, a mai precizat Klaus Iohannis.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News