Live

Iohannis, la Consiliul European: Comportamentul iresponsabil al Rusiei a trecut la un alt nivel. Necesită un răspuns unit și puternic

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis liderilor UE, la Consiliul European care a avut loc joi și vineri, că România susține noi sancțiuni împotriva Federației Ruse, după cele mai recente escaladări ale războiului. „Reclamă un răspuns comun, unit și puternic din partea Uniunii Europene și o coordonare transatlantică solidă”, spune președintele.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis „ a reiterat susținerea țării noastre pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și a subliniat importanța de a menține sprijinul pentru Ucraina atât timp cât este nevoie, pe toate planurile.”

„În cadrul reuniunii, Președintele Klaus Iohannis s-a referit și la recentele escaladări ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, prin atacuri asupra civililor și infrastructurii critice, anexarea ilegală a celor patru regiuni din Ucraina, decretarea mobilizării parțiale, arătând că acestea reprezintă dovezi suplimentare ale comportamentului iresponsabil al Federației Ruse, care a trecut la un alt nivel și care reclamă un răspuns comun, unit și puternic din partea Uniunii Europene și o coordonare transatlantică solidă”, se arată în comunicat.

Consiliul European a condamnat în termenii cei mai fermi recentele atacuri ale Federației Ruse cu rachete și drone împotriva civililor și infrastructurii civile, precum și acțiunile la centrala nucleară ucraineană Zaporojie. Totodată, șefii de stat și de guvern din statele membre UE au reiterat condamnarea neechivocă și respingerea fermă a anexării ilegale de către Federația Rusă a regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson din Ucraina, arătând că, la fel ca în cazul Crimeii și al Sevastopolului, Uniunea Europeană nu va recunoaște niciodată această anexare ilegală. Liderii europeni și-au reafirmat, de asemenea, sprijinul deplin pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, precum și dreptul Ucrainei de a recâștiga controlul deplin asupra tuturor teritoriilor ocupate, în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

Președintele României a evidențiat și importanța menținerii presiunii asupra Federației Ruse prin toate mijloacele disponibile, salutând măsurile restrictive deja adoptate și exprimând sprijinul pentru unele noi, cu scopul de a eroda capacitatea și voința politică de a continua războiul. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a reiterat că România este un susținător puternic al eforturilor la nivel internațional pentru asigurarea răspunderii pentru toate crimele grave comise în Ucraina. Cu privire la Belarus, Președintele României a subliniat necesitatea transmiterii unui mesaj clar și coordonat privind răspunsul puternic care va fi formulat de Uniunea Europeană în cazul contribuției acestui stat la escaladarea agresiunii împotriva Ucrainei, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Consiliul European a reiterat hotărârea de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie, prin sprijin politic, militar și financiar puternic, și de a intensifica răspunsul umanitar, în special în vederea pregătirii pentru iarnă. Au fost evocate, totodată, deciziile recente privind misiunea de asistență militară a UE în sprijinul Ucrainei, precum și creșterea în continuare a asistenței prin Facilitatea Europeană pentru Pace.

De asemenea, Consiliul European a solicitat acordarea tranșei de 3 miliarde de euro de asistență macrofinanciară pentru Ucraina și a invitat Comisia Europeană să prezinte o soluție mai structurală pentru acordarea de asistență Ucrainei. Consiliul European a discutat și despre guvernanța și finanțarea eforturilor de reconstrucție a Ucrainei, inclusiv despre reforme, invitând Comisia Europeană să prezinte opțiuni privind utilizarea activelor înghețate pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei.

Liderii europeni au condamnat și actele de sabotaj împotriva infrastructurii critice, precum cele împotriva conductelor Nord Stream. Consiliul a solicitat statelor membre să își intensifice eforturile și cooperarea, inclusiv cu Comisia Europeană și alți actori relevanți, încurajând avansarea rapidă a lucrărilor cu privire la propunerea recentă de Recomandare a Consiliului referitoare la o abordare coordonată pentru reziliența infrastructurii critice.

În cadrul intervenției sale, președintele Klaus Iohannis a atras atenția și asupra implicațiilor acțiunilor Federației Ruse asupra securității altor parteneri din regiune, cu precădere asupra Republicii Moldova, „pledând pentru continuarea demersurilor europene în vederea consolidării rezilienței acestora.”

„În ceea ce privește securitatea alimentară, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat rolul cheie al României în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, până în prezent peste 5,2 milioane de tone de cereale tranzitând țara noastră pentru a ajunge pe piața internațională”, se mai arată în comunicatul citat.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Ucraina lucrează la noi sisteme de apărare aeriană, anunță Zelenski, după ce Rusia a testat o nouă rachetă

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

Partenerii noștri