Live

Iohannis a reiterat, la întâlnirea cu Macron, dorinţa României de racordare la nucleul dur al UE

Data publicării:
Klaus Iohannis și Emmanuel Macron. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Elysee, cu omologul său francez, Emmanuel Macron, context în care a reiterat dorinţa României de racordare la nucleul dur al Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi au discutat despre relaţia bilaterală dintre România şi Franţa, agenda europeană, în contextul pregătirilor pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, respectiv agenda internaţională şi de securitate.

În cadrul întâlnirii, şeful statului a subliniat semnificaţia deosebită a întâlnirii cu omologul său francez, atât pentru România, cât şi pentru relaţia bilaterală, 2018 fiind anul în care românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, un moment fondator din istoria naţională, celebrat prin organizarea, împreună cu Franţa, a Sezonului franco-român, respectiv prin marcarea a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.

În acest context, preşedintele Iohannis a menţionat faptul că Sezonul cultural România - Franţa este un proiect unic, cu peste 400 de evenimente culturale, care „arată elocvent faptul că cele două ţări sunt parteneri privilegiaţi, uniţi prin legături istorice, culturale şi lingvistice puternice, nefiind doar despre trecut, ci orientat mai ales spre viitorul european comun”.

Cei doi preşedinţi au apreciat cooperarea foarte bună în diverse domenii, inclusiv în cel economic, şeful statului român apreciind rezultatele înregistrate pe plan comercial, cu schimburi de peste 8 miliarde de euro anul trecut.

Preşedintele Iohannis a încurajat mai multe investiţii franceze în ţara noastră şi valorificarea mai bună a potenţialului de creştere a schimburilor.

Un alt subiect de discuţie a fost cooperarea în materie de apărare, industrie, educaţie şi ştiinţă, fiind evocat proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI) şi necesitatea impulsionării sale pe anumite segmente.

„A avut loc şi un schimb substanţial de opinii asupra unor dosare europene prioritare, în care a fost reconfirmată convergenţa poziţiilor, în perspectiva unor momente-cheie la nivel european: preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, alegerile europarlamentare şi Summitul informal de la Sibiu privind viitorul UE. În acest cadru, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat rolul pe care îl poate juca intensificarea interacţiunilor în format trilateral România - Franţa - Germania cu privire la abordarea temelor europene prioritare, reiterând dorinţa României de racordare la nucleul dur al Uniunii”, arată Administraţia Prezidenţială.

Cei doi preşedinţi au abordat şi teme precum dezvoltarea dimensiunii apărării la nivelul Uniunii Europene, căreia ambele state îi acordă o importanţă deosebită, precum şi dosarul migraţiei, cu mize foarte mari la nivel european, preşedintele Klaus Iohannis arătând că, pe perioada preşedinţiei Consiliului UE, România se va implica cu deschidere pentru a stimula găsirea unor soluţii acceptabile pentru statele membre. De asemenea, au fost discutate aspecte care ţin de consolidarea pieţei unice europene în contextul internaţional actual, precum şi despre aderarea României la spaţiul Schengen, care rămâne prioritară pentru ţara noastră.

„În conexiune cu climatul politic european care premerge alegerilor pentru Parlamentul European, cei doi preşedinţi au pledat ferm împotriva populismului şi oportunismului politic, care constituie în prezent provocări importante la adresa viitorului Europei”, precizează Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte agenda regională, preşedintele Iohannis a reliefat importanţa pe care România o acordă vecinătăţii estice şi parcursului european al Republicii Moldova. În acest sens, Iohannis a evidenţiat necesitatea menţinerii angajamentului Uniunii şi al statelor membre în continuarea stimulării procesului de reformă în spirit european.

„Preşedintele României a subliniat, totodată, ataşamentul pe care ţara noastră îl are faţă de politica de extindere şi faţă de perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, în contextul preşedinţiei Consiliului UE exercitate de către România”, menţionează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a abordat procesul de aderare a ţării noastre la OCDE, fiind reiterat sprijinul Franţei în acest scop.

La începutul întrevederii, cei doi preşedinţi au semnat Declaraţia politică dintre România şi Franţa, care evidenţiază dorinţa de continuare a eforturilor pentru aprofundarea legăturilor deja tradiţionale dintre cele două ţări şi oferirea unui nou impuls colaborării viitoare.

Declaraţia politică va fi urmată de o Foaie de parcurs actualizată a Parteneriatului Strategic, care va pune în practică liniile de acţiune la nivel bilateral, european şi internaţional agreate în document. Cei doi preşedinţi au decis impulsionarea eforturilor pentru finalizarea cât mai rapidă a acestei Foi de Parcurs.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat luni şi marţi o vizită oficială în Franţa.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Partenerii noștri