Live

Grindeanu, după amenzile date de ANPC firmelor din Aeroportul „Henri Coandă”: Cei care nu respectă legea trebuie să plătească

Data publicării:
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că Aeroportul „Henri Coandă” doar a pus la dispoziţie unor firme spaţiile din incintă, dar societăţile respective trebuie să respecte regulile. El a spus, referindu-se la amenzile date de ANPC, că „cei care nu respectă legea trebuie să plătească”. 

Sorin Grindeanu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de rpesă, despre amenzile date de ANPC în Aeroportul „Henri Coandă”.

„Rolul ministerului nu este prea mare în acest subiect, nici al aeroportului. Aeroportul a pus la dispoziţie spaţiile, pe care firmele private le-au închiriat. Tre să respecte regulile aceste firme, reguli pe care le respectă toate celelalte firme, legate de aceste reglementări ale ANPC. Nu am ce să comentez, este un raport al ANPC. Cei care nu respectă legea trebuie să plătească”, a afirmat ministrul.

Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 547.000 de lei în urma unor controale la firme cu activitatea în Aeroportul „Henri Coandă”, fiind găsite produse depozitate la temperaturi necorespunzătoare, zone de preparare insalubre. În salonul de aşteptare, mocheta şi mobilierul sunt deteriorate şi neigienizate. ANPC a dispus închiderea temporară a 15 puncte de lucru, până la remedierea deficienţelor, şi a propus închiderea temporară pe o perioada de la 6 la 12 luni pentru 5 puncte de lucru.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Grindeanu, despre revenirea PSD la negocieri: „Întrebaţi-l pe cel care a anunţat că se retrage. Tot el o să vă dea declaraţii”

„Consumatorii ar trebui să fie atenți la produsele cu prețuri foarte mici”. Recomandările ANPC pentru cadourile de Crăciun

Partenerii noștri