Live

Grațiela Gavrilescu cere demisia lui Tăriceanu: „Destructurarea partidului este obiectivul președintelui ALDE? Nu așa se conduce!”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gov.ro

Fostul ministru Grațiela Gavrilescu, exclusă din ALDE după ce a acceptat să fie propusă pentru un nou portofoliu în Guvernul Dăncilă, cere demisia lui Călin Popescu Tăriceanu și a tuturor celor care au decis radierea ei și a altor trei liberal-democrați din partid.

Ea lansează, pe Facebook, un atac la adresa președintelui ALDE: „Dacă cineva mi-ar fi spus, acum 5 ani, când i-am transmis prerogativele de președinte al ALDE lui Călin Popescu Tăriceanu, că mâna cu care am scris și am semnat toate documentele de înființare a acestui partid îmi va fi mușcată, fără nicio remușcare, de acesta, cu siguranță, nu aș fi crezut! Dar, unii oameni, odată urcați pe scaunul puterii și amețiți de lingușelile consilierilor de conjunctură, uită cine le-a fost alături la greu. Și uită cum au ajuns sus și încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veșnic, din partea tuturor”, a scris Grațiela Gavrilescu.

Lui și marilor bărbați politici, care, astăzi, au decis, pe furiș, fără curajul de a mă privi în ochi!, să mă radieze din ALDE, le pregătesc și eu o surpriză, în instanță”, adaugă ea.

Gavrilescu mai spune că deciziile luate „în mare grabă” în 26 august, când a fost decisă ieșirea de la guvernare, „sunt lovite de nulitate”, pentru că delegația permanentă nu s-a întrunit statutar.

Prin urmare, susține ea, protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal. Retragerea de la guvernare devine caducă. Aprobarea susținerii candidaturii domnului Mircea Diaconu- la fel. Și, ghinion!, inclusiv alianța cu ProRomania are aceeași soartă!

De altfel, toate documentele ALDE, care au emanat ulterior acestei Delegații sunt lovite de nulitate, cu atât mai mult cele de astăzi, adoptate, așa cum s-a anunțat public, într-o întălnire informală! Destructurarea partidului este obiectivul președintelui ALDE? Nu așa se conduce!”, a scris fostul ministru.

În calitate de membru ALDE, președinte în funcție al celei mai puternice filiale din țară, solicit reintrarea în legalitate a activității și demisia tuturor celor care au organizat și dispus aceste măsuri care nu au avut alt efect decât destructurarea partidului”, a mai scris Grațiela Gavrilescu.

Declarația vine după ce ședința informală a liderilor ALDE de astăzi s-a transformat într-o ședință a Biroului Politic Executiv în care partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a decis să îi excludă pe Teodor Meleșcanu, Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu şi Ion Cupă. Cei patru au fost exculși pentru că au acceptat ofertele politice făcute de PSD.

Într-o intervenție telefonică la Digi24, Tăriceanu a spus că cei patru „au ales o variantă dezamăgitoare și imorală, alegând să își negocieze funcții de conducere și să contribuie alături de PSD la încercarea de a destructura ALDE” și „s-au vândut pentru un Guvern care mai are câteva zile de trăit”.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de euro

Ciucă: Mi-a venit în minte pilda fiului risipitor. Cei ce rătăcesc azi prin lume vor realiza în final că adevăratul liberalism e la PNL

PNL anunță pași în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE. „S-au stabilit normele de reprezentare în structurile de conducere”

Barna: Dacă noi rămâneam în guvern, eram un fel de ALDE. Eram ciuca miştourilor naţionale

Partenerii noștri