Live

Fritz: O bandă de membri și simpatizanți AUR au pătruns prin forță în Primăria Timișoara. Reacția lui George Simion

Data actualizării: Data publicării:
Un grup de membri și simpatizanți AUR a intrat cu forța în Primăria Timișoara. Foto: Captură Facebook

Primarul Municipiului Timișoara acuză, într-un mesaj publicat pe Facebook, că o bandă de membri și simpatizanți AUR, în frunte cu George Simion, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, „prin forță fizică”.

ACTUALIZARE 17.00.Reacția copreședintelui AUR George Simion: „Ce a spus Dominic Fritz e o minciună sfuntată. Oamenii aceia nu erau aduși cu autocarul. Nu avem nicio legătură cu Noua Dreaptă, care avea un protest la jumătate de oră după. Încearcă să facă ce făcea Iliescu: bande de legionari și așa mai departe. Știți discursul lui Ion Iliescu, îl auzim acum la Fritz și la Iohannis. Nu s-a comis niciun act de violență.

Noi am intrat în Primăria Timișoarei fără să vină vreun polițist local sau o altă autoritate să ne întrebe ceva, nici de certificat, nici ce vrem. Abia la etajul 1 a venit un domn, care nu s-a recomandat, aflăm din postarea domnului Fritz că ar fi managerul orașului, și am cerut ceea ce voiam de la început, o audiență pentru domnul Ioan Bânciu, a cărui soție a fost ucisă de regimul lui Ceaușescu, care de o lună jumate nu este primit în audiență. Nici el, nici alți timișoreni. Asta am cerut, nu s-a comis nicio violență”.


Știrea inițială:

„O bandă de membri și simpatizanți AUR, în frunte cu George Simion, aduși la Timișoara cu autocarul, împreună cu organizația Noua Dreaptă din Mehedinți, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forță fizică. Scopul acestor bande a fost să creeze haos și panică în instituție și printre timișorenii care aveau treburi legitime de rezolvat la Primărie”, a scris edilul, pe Facebook.

Fritz susține că „jandarmeria și Poliția Locală au asistat impotente la acest act violent”.

„Asaltul bandelor lui George Simion asupra instituțiilor democratice ale statului, prin tupeu și intimidare, nu are legătură cu libertatea de exprimare și ne oferă o pre-vizionare a ceea ce se poate întâmpla cu România, dacă rămânem impasibili la acest fenomen”, mai scrie primarul Municipiului Timișoara.

Alături de zeci de protestatari și membri de partid, George Simion a intrat în Primăria Timișoara, deși nefiind vaccinat în mod normal nu ar fi trebuit să aibă acces.

„Accept dreptul oricui de a protesta atât timp cât acest lucru se desfășoară pașnic, fără a pătrunde, prin violență, în Primăria Timișoara, în oricare altă primărie din țară, în instituțiile statului. Cer instituțiilor abilitate să îi identifice pe cei care au încălcat legea și să îi sancționeze pentru a preveni repetarea acestui act, în altă parte. Am declanșat o anchetă la Poliția Locală, pentru a afla de ce forțele de ordine au permis acțiunea de azi, și mă aștept ca și la Jandarmerie să-și verifice procedurile. De asemenea, partidele aflate la guvernare, PSD și PNL, au datoria să condamne politic ceea ce s-a întâmplat în Timișoara”, a mai scris Dominic Fritz.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

Partenerii noștri