VIDEO. Ministrul propus la Educaţie, ironizat în comisii pentru folosirea cuvântului „pamblică”
Parlamentarii Florin Roman şi Laurenţiu Leureanu de la PNL au tăiat o panglică tricoloră înainte ca rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Valentin Popa, nominalizat pentru Ministerul Educaţiei, să-şi prezinte programul şi i-au strigat preşedintelui comisiei de specialitate să-l înveţe să vorbească corect româneşte, relatează News.ro.
Gestul parlamentarilor PNL a venit în contextul în care o înregistrare video în care Valentin Popa face numeroase greşeli de limbă a apărut în mediul online la câteva ore de la anunţul privind includerea sa în Guvernului Dăncilă. Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vorbeşte despre ”pamblică” şi face numeroase dezacorduri.
Citește și ”De ce nu îi oprește nimeni pe Dragnea și pe Tăriceanu”
Valentin Popa s-a născut pe 12 iulie 1964 şi este profesor universitar doctor inginer. A absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor în 1989. Din 2009 până în prezent a fost conducător de doctorat pentru domeniul său. Este profesor universitar din 2005 şi predă Sisteme de intrare-ieşire, Sisteme de identificare, Dispozitive şi circuite electronice.
Ministrul Educației:
Ministrul Educației, despre greva de avertisment: "Fac apel la profesori să supravegheze copiii"
Reacția ministrului Educației când un părinte îi arată plasa ruptă a porții de fotbal
Cîmpeanu explică schimbările din educație, fără teze și medii semestriale
Media din clasele V-VIII ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu
Gradul de siguranță în școli, între 76 și 82%, spune Cîmpeanu
Cîmpeanu, despre deschiderea școlilor la incidența de sub 3 la mie
Cum începe școala în plin val 4 al pandemiei
Elevii din anii terminali încep școala fără înjumătățirea claselor
Teza sa de doctorat - „Contribuţii la creşterea vitezei de procesare în modemuri”, susţinută public pe 24 aprilie 1998, în specializarea „Componente, dispozitive şi circuite electronice”, l-a avut ca îndrumător ştiinţific pe prof. dr. ing. Gheorghe Maxim, Universitatea „Gh. Asachi” din Iaşi. A publicat mai multe cărţi de specialitate, articole ştiinţifice, lucrări în reviste cotate ISI, are un brevet de invenţie şi a câştigat mai multe granturi în competiţii internaţionale.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News