Live

Florin Cîţu: România trebuie să bifeze „24 de borne” până la finalul lui martie pentru a primi banii din PNRR

Data publicării:
Florin Cîțu. Foto: Inquam Photos/Sabin Cîrstoveanu

Preşedintele PNL, Florin Cîţu a atras atenţia că există „24 de borne”, care includ adoptarea de legi şi măsuri administrative şi care trebuie îndeplinite până la 31 martie, pentru ca România să poată beneficia de cele 30 miliarde de euro din fondurile PNRR.

„PNRR înseamnă 30 miliarde de euro pentru economia României. Nu există nicio scuză pentru nimeni. Acești bani trebuie să ajungă la români. Cine nu poate să facă reformele prevăzute în PNRR să spună acum. Și găsim oameni capabili”, a spus preşedintele PNL într-o postare publicată pe Facebook.

Florin Cîţu a prezentat sâmbătă doar 12 astfel de măsuri care trebuie adoptate ori îndeplinite până la sfârşitul lunii. Acestea, potrivit preşedintelui PNL, sunt următoarele.

1. Intrarea în vigoare a legii de aprobare a programului național „Prima conectare la apă și canalizare – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
2. Instituirea unei scheme naționale de sprijin pentru renovarea și renovarea integrată energetică și din punctul de vedere al eficienței (consolidare seismică și eficiență energetică) a clădirilor rezidențiale multifamiliale- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
3. Instituirea unei scheme naționale de sprijin pentru renovarea și renovarea integrată în scopul asigurării eficienței energetice (consolidare seismică și eficiență energetică) pentru clădiri publice- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
4. Lansarea unei proceduri de ofertare pentru proiecte de producție de energie din surse regenerabile (energie eoliană și solară) – Ministerul Energiei
5. Finalizarea analizei opțiunilor privind arhitectura cloud-ului guvernamental - Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
6. Lansarea cererii de propuneri pentru „Sprijin sub formă de granturi pentru competențe digitale” - Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
7. Intrarea în vigoare a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice în SPV (Spațiu Privat Virtual – Ministerul Finantelor
8. Operaționalizarea/aprobarea Planului comun de acțiune al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Inspecției Muncii pentru prevenirea și limitarea fenomenului de evaziune a muncii la gri/la negru - Ministerul Finantelor
9. Intrarea în vigoare a modificărilor aduse cadrului de reglementare pentru a se asigura sustenabilitatea pensiilor din cadrul pilonului 2. - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
10. Intrarea în vigoare a legislației și a normelor de aplicare privind sistemul de tichete pentru lucrătorii casnici - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
11. Instituirea instrumentului financiar („fondul”) și adoptarea politicii de investiții a fondului. - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
12. Selectarea administratorului schemei:Scheme de ajutor pentru sectorul privat – Schemă de ajutor pentru digitalizarea IMM-urilor - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Până la acest moment, o sumă totală de 3,79 miliarde euro a fost acordată României, de la momentul aprobării și demarării implementării PNRR, la 3 noiembrie 2021. Prima tranşă, de 1,8 miliarde de euro, a fost acordată în luna decembrie 2021. O a doua tranşă, de peste 1,9 miliarde, a fost acordată în luna ianuarie.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România a încasat 1,9 miliarde de euro din fondurile structurale UE 2021-2027. Rata de absorbție e de 6,11%

Criză de muncitori în construcții. Șantierul unde lucrează oameni din 4 județe, ca să ridice 100 de blocuri cu bani de la UE

Ciolacu îl vede pe Ilie Bolojan ca pe un partener de dialog al PSD, dacă ajunge președinte. Și PNL l-ar vrea premier, după alegeri

Sorin Grindeanu: Nu se va pierde niciun leu la transporturi din PNRR

Partenerii noștri