Florin Cîțu: Restricțiile se amână până duminică
Premierul Florin Cîțu a anunțat, vineri, că restricțiile decise joi seara de Guvern nu vor fi aplicate din această seară, ci se amână până duminică.
„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri
Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească, am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a explicat Cîțu.
Asta înseamnă că vineri și sâmbătă oamenii pot să circule și după ora 20, până la ora 22 cât era stabilit până acum. De asemenea, magazinele nu se vor mai închide vineri și sâmbătă la ora 18.
După anunțul premierului, a venit și GCS cu precizări:
„Noile măsuri sunt raportate la incidență, fapt pentru care după publicarea HG în MOf, în cursul acestei după-amiezi, comitetele județene pentru situații de urgență urmează să constate încadrarea în limitele incidenței, în termen de 48 de ore. Acest lucru se petrece pe baza datelor transmise de DSP-uri, pentru fiecare localitate, comitetelor pentru situații de urgență. În consecință, toate măsurile care se raportează la incidență din acest HG vor intra în vigoare începând de duminică, și nu doar o parte dintre acestea”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News