Gabriela Firea anunță că va candida pentru un nou mandat de primar: Am stabilit politic că misiunea mea este să salvez Bucureștiul
Gabriela Firea a anunțat joi, într-o conferință de presă susținută la Botoșani împreună cu președintele PSD Marcel Ciolacu, că intenționează să candideze în 2024 pentru un nou mandat de primar al Capitalei. „Misiunea mea este să salvez Bucureștiul de falșii salvatori”, a declarat Firea.
„Eu am un obiectiv exprimat și vreau să îl spun în fața dumneavoastră: eu vreau sa salvez Capitala de falșii salvatori ai Capitelei, de cei care au manipulat în campania electorală mințind că vor rezolva problema apei calde și a căldurii în Capitală. De 5 luni de zile bucureștenii au stat în case în frig cu mult mai mult decât erau sincope în mandatul meu. Misiunea mea, cel puțin așa am stabilit la nivel politic, dacă suntem sănătoși, dacă ajungem toți bine peste 3 ani la acel moment, să salvez Bucureștiul de falșii salvatori”, a spus Firea.
Aceasta a răspuns unei întrebări adresate de jurnaliștii, despre candidatul PSD la prezidențiale, în contextul în care Ludovic Orban a anunțat că ar putea fi prezidențiabilul PNL la alegerile din 2024.
„Nici mie, nici doamnei Firea nu ne este frică de Orban”, a declarat Marcel Ciolacu.
Gabriela Firea a vorbit în cadrul conferinței de presă și despre proiectele sale din perioada în care a fost primar general.
„Este mai puțin important succesul omului Firea este mai important succesul obținut de proiectele Gabrielei Firea care sunt apreciate de familiile din București, cele care au observat îmbunătățirea vieții în Capitală în ultimii ani. Trebuie să dăm totul pentru cetățenii care ne-au ales. Dacă am făcut viața ceva mai bună unor oameni înseamnă că misiunea mea a fost una de succes”, susține aceasta.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News