Live

Felix Stroe, mesaj de susținere pentru Mihai Tudose

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a transmis un mesaj de susținere pentru Mihai Tudose, sâmbătă, în condițiile în care, potrivit informațiilor Digi24, a fost convocat de urgență Comitetul Executiv Național al partidului pentru a tranșa conflictul dintre Liviu Dragnea și premier.

„Ar fi bine ca la CExN-ul următor să purtăm o discuție serioasă despre cum putem democratiza puterea de decizie în partid și despre cum putem face ca actuala guvernare să performeze.

E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiți oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizațiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni. 

Partidul suntem noi, toți cei care am muncit pentru a câștiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare dar trebuie sa aibă și decizia”, a transmis Felix Stroe,  președinte al organizației PSD Constanța, într-un comunicat.

Felix Stroe ocupă și funcția de ministru al Transporturilor.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Doroftei s-a întors unde a fost numit ”cerșetor”, după CINCI ani ”de exil”, și a recunoscut: ”Nu trebuia niciodată să fac”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marcel Ciolacu: „Niciun președinte al României n-ar avea o problemă să lucreze cu domnul Bolojan din funcția de prim-ministru”

Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru (surse)

Ciolacu îl vede pe Ilie Bolojan ca pe un partener de dialog al PSD, dacă ajunge președinte. Și PNL l-ar vrea premier, după alegeri

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Partenerii noștri