Live

Evanghelia după Iulian Bulai | Postarea controversată a deputatului USR a stârnit reacții virulente și în partid

Data actualizării: Data publicării:

O postare controversată a unui deputat USR a încins spiritele, pe Facebook, dar și în interiorul propriului partid. Iulian Bulai a dat o interpretare proprie nașterii lui Iisus, ca să atragă atenția catre copiii din România aflați în grija statului ori care devin victime ale traficanților de persoane. Inclusiv unii dintre colegii din USR au cerut pedepsirea lui Iulian Bulai, care a revenit cu scuze și explicații.

Iulian Bulai, pe Facebook: Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți. Nașterea lui arată extradordinarul dar și limitele societății în care a apărut.

Așa începe o postare publicată de Iulian Bulai, deputat USR, pe pagina sa de Facebook, în ziua de Crăciun. Parlamentarul a făcut apoi o paralelă cu situația copiilor din România aflați în grija statului și s-a referit și la cazul Țăndărei - peste o mie de copii deveniți marfă pentru traficanții de persoane, iar Justiția din România nu a pedepsit pe nimeni. Artificiul literar a stârnit reacții virulente nu doar la secțiunea de comentarii, ci și în grupul intern de Facebook al USR.

Dan Cazacu, USR: Biserica, așa cum e ea coruptă și dată cu statul este una din instituțiile în care românii mai au încredere. Mai mult decât în Parlament, de exemplu. În acest context să vii să spui ditai blasfemia public, ca să explici situația familiilor defavorizate, este dincolo de prostie, Iulian Bulai. Este suicid politic. Dacă vrei să îți închei cariera politică, dă-ți frumos demisia din BN. (...) Tot electoratul nostru 65+ s-a dus. În a treia zi de Crăciun, echipa Dan Barna, vouă nu vă e un pic rușine de colegul? Vreo sancțiune, ceva?

Ferenc Istvan Kabai, USR: Cum să ataci exact stâlpul pe care a fost construit creștinismul? Și te mai dai și teolog și creștin catolic. Nu poți jigni oamenii în halul ăsta exact atunci când sărbătoresc cea mai mare sărbătoare creștină, să faci legături imaginare, demne de SF. (...) Nu poți tu ca vicepreședinte USR să îți arăți prostia și impostura pe Facebook.

Au existat și membri USR care i-au luat apărarea lui Iulian Bulai.

Sorin Pavel, USR: Nu găsesc mare brânză în neregulă cu ce a zis Iulian Bulai. Până la urmă a încercat să facă o analogie modernă și să arate un pic ipocrizia din spatele conceptului de „familie tradițională”.

Deputatul USR a revenit cu precizări și scuze, tot pe Facebook.

Iulian Bulai: Nu a fost în intenția mea să tulbur acest timp sfânt, ci să pun în context și perspectivă povestea nașterii lui Isus. Cu cuvinte sincere și asumare. Dacă am supărat pe cineva, în mod evident îmi cer iertare.

Iulian Bulai a mai scris pe Facebook că e creștin catolic practicant, soția sa este luterană, iar copiii sunt botezați la Biserica Romano-Catolică.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri