Live

Eurodeputat S&D: „Sper că măcar acum vor exista consecinţe la PSD, la fel şi în Partidul Socialiştilor Europeni”

Data publicării:

Europarlamentarul portughez Ana Gomes, membru al grupului S&D din Parlamentul European, spune că, deși sentința nu este definitivă, speră ca PSD și socialiștii europeni, din rândul cărora face parte Liviu Dragnea, să ia măsuri și „să nu accepte în funcţii oameni care sunt acuzaţi de infracţiuni foarte grave”. Aceasta amintește, într-un interviu pentru RFI, că „suspiciuni mult mai grave” planează asupra șefului PSD în ceea ce privește folosirea abuzivă de fonduri europene (dosarul „Tel Drum” - n.r.).

„Ceea ce mi se pare surprinzător este că această sentinţă se referă la fapte comise acum câţiva ani, când era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman şi că nu are de-a face nici cu suspiciunile mult mai grave ce-l vizează şi care se desprind din raportul OLAF, vizând folosirea abuzivă de fonduri europene şi nici cu suspiciunile foarte serioase pe care le-am văzut vizând spălarea de bani, în special via Brazilia”, a declarat Ana Gomes la RFI.

Aceasta și-a manifestat, totodată, speranța că „măcar acum, vor exista consecințe”. „Sentinţa poate fi contestată în apel, dar sper că măcar acum, vor exista consecinţe la PSD, la fel şi în Partidul Socialiştilor Europeni, din care face parte şi PSD, pentru că e bine ştiut că domnul Liviu Dragnea nu este numai preşedintele Camerei Deputaţilor, ci şi premierul de facto al României (...). Este foarte important ca partidul din România şi partidul european să dea semnale clare că nu vor mai tolera pe cineva care este subiectul unor acuzaţii atât de grave. Subliniez că sentinţa aceasta care poate fi atacată în apel se referă la fapte ce pot fi considerate ca fiind minore faţă de cele foarte grave din rapoartele OLAF despre România”, a mai spus Gomes.

Europarlamentarul a precizat și că „este inacceptabil să menţii în funcţie într-un Guvern, într-un Parlament sau într-un partid pe cineva pătat de acuzaţii foarte grave”.

Interviul integral poate fi urmărit AICI.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

EXCLUSIV Digi24 | Eurodeputat socialist: Dăncilă, tactici demne de Orban și Putin

Fost lider UDMR: Kelemen Hunor "ajută" România să intre în familia țărilor eurosceptice, iliberale

A început rostogolirea PSD. Lucru constatat de Ana Gomes, dar prezis de Martin Schulz

Replică dură a eurodeputatei Ana Gomes: În sfârșit Viorica Dăncilă spune ceva!

Partenerii noștri