Live

Dragnea vrea ca secretarii de stat să fie numiți direct de miniștri

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți, într-o conferință de presă susținută după ședința CEx prin care Viorica Dăncilă a fost nominalizată la funcția de premier, că doreşte modificarea legislaţiei astfel încât secretarii de stat să nu mai fie numiţi de către șeful executivului, ci direct de miniştri.

Liviu Dragnea a precizat că acest subiect a fost discutat în şedinţa Comitetului Executiv al PSD în care a fost nominalizată Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, iar propunerea îi aparţine.

„Eu am propus o modificare legislativă ca secretarii de stat să fie numiţi de miniştri”, a precizat Dragnea, motivând că miniştrii sunt responsabili pentru activitatea din domeniul respectiv.

În viziunea lui Liviu Dragnea, secretarii de stat ar urma să fie numiţi de miniştri, „cu acordul premierului”. 

Dragnea a adăugat că, „din păcate”, premierul Mihai Tudose nu a primit de la toţi membrii cabinetului o evaluare „serioasă” a secretarilor de stat. „O să o facem în perioada următoare. A început deja. Au început să se organizeze colegii noştri şi din Guvern şi din partid ca în foarte scurt timp să avem evaluarea fiecărui secretar de stat şi mai ales să vedem fiecare cum a ajuns acolo”, a mai susţinut liderul PSD.

El a făcut aceste declarații în contextul în care a fost întrebat dacă premierul nominalizat, Viorica Dăncilă, își va putea alege singură miniștrii din Cabinet sau aceștia vor fi conveniți în cadrul CEx.

„Numai un guvern tehnocrat ia oameni de pe stradă”, a declarat Liviu Dragnea, pentru a-și susține ideea că miniștrii trebuie numiți politic, de la partid. „În orice partid, componenţa Guvenului se discută in interiorul structurilor statutare. Aşa cum am avut (discuţii – n.r) pentru candidatul pentru funcţia de prim-ministru, vom avea o discuţie pentru fiecare candidat la funcţia de membru al Guvernului. I-am avertizat pe toţi colegii mei. Viorica Dăncilă va avea un punct de vedere foarte important aici, dar nu poţi să vii în faţa partidului «Asta e echipa mea, dacă nu o votaţi, renunţ»”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă ia în calcul o restructurare a Guvernului, liderul PSD a răspuns negativ, afirmând că o astfel de decizie ar crea o dezordine. „Din punct de vedere al structurii guvernamentale, nu există o opinie că trebuie să o modificăm, pentru că există riscul ca o lună sau două luni de zile să fie iar o oarecare dezordine în ministere până se reaşază şi ar fi un timp pe care l-am pierde nepermis”, a declarat liderul social-democraţilor.

Întrebat dacă la viitorul CExN va fi făcută şi evaluarea miniştrilor, preşedintele PSD a răspuns: „Aşa ar trebui să fie, în interiorul unui partid se discută”. El a precizat că vor fi analizate „datele” şi modul cum fiecare ministru în parte a respectat programul de guvernare și a admis că există posibilitatea ca o parte dintre actualii miniştri ai cabinetului Tudose să facă parte din viitorul guvern. 

„Există posibilitatea, dar fiecare actual ministru va fi analizat cu toată seriozitatea. (...) dacă îi vom propune (premierului desemnat - n.r.) ca un actual membru să nu rămână vom avea argumente serioase. Deci va fi după o discuţie, poate pentru unii dureroasă, dar necesară”, a spus Dragnea. El a mai spus că orice premier are și drept de veto.

Liderul PSD a dezvăluit că în CEx Viorica Dăncilă a fost întrebată ce va face dacă va avea nemulțumiri în legătură cu vreun ministru, iar aceasta a promis că va veni în fața CEx, cu argumente. „Am întrebat-o ce va face în situaţia dacă va ajunge la concluzia, dacă va fi desemnată de preşedinte, că un membru al Guvernului nu poate merge mai departe. A răspuns firesc şi foarte calm că vine în faţa CExN cu argumentele care au făcut-o să se gândească la această decizie şi, dacă argumentele sunt serioase, va avea toată susţinerea în CExN”, a declarat Dragnea.

Liderul PSD a mai anunţat marţi, la finalul Comitetului Executiv, că din delegaţia care va merge miercuri la consultările de la Palatul Cotroceni vor face parte el, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, un alt membru PSD şi doi membri ALDE.

„Da, am spus că nu vom mai merge niciodată la Cotroceni în actualul mandat. Dar când am spus-o, nu m-am gândit că o să mai fie nevoie mergem la o nouă rundă de consultări”, a explicat Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că l-a desemnat pe Mihai Fifor ca premier interimar şi că a convocat pentru miercuri consultări cu partidele parlamentare, întrucât doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri