Dîncu: România sprijină Republica Moldova în depăşirea greutăţilor generate de criza energetică
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat sâmbătă, la Chişinău, că NATO nu caută o confruntare cu Federaţia Rusă şi că susţine fără echivoc suveranitatea, integritatea şi independenţa Ucrainei.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat sâmbătă, la Chişinău, că NATO nu caută o confruntare cu Federaţia Rusă şi că susţine fără echivoc suveranitatea, integritatea şi independenţa Ucrainei.
„Vestul, NATO nu caută o confruntare cu Federaţia Rusă. Ce dorim să transmitem este că există principii şi valori de la care nu ne abatem. Susţinem fără echivoc suveranitatea, integritatea şi independenţa Ucrainei şi, sub nicio formă, nu recunoaştem aşa-zisele referendumuri în regiunile ocupate”, a afirmat ministrul Vasile Dîncu, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de MApN.
În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Chişinău, ministrul Vasile Dîncu a avut, sâmbătă, o serie de întrevederi cu premierul Natalia Gavriliţa, cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Conform comunicatului, în cadrul discuţiilor cu prim-ministrul Gavriliţa a fost analizat stadiul cooperării bilaterale, precum şi în context regional şi al instituţiilor internaţionale.
„Putem afirma că stadiul cooperării dintre ţările noastre este la cel mai înalt nivel din istoria relaţiilor bilaterale, ceea ce creează premise dintre cele mai favorabile inclusiv pentru dezvoltarea colaborării dintre armatele noastre, în multiple domenii - instruire şi exerciţii comune, învăţământ militar, asistenţă în domeniul planificării militare şi dezvoltării de capabilităţi”, a declarat ministrul Dîncu, citat în comunicat.
Discuţiile au inclus şi un schimb de opinii pe marginea situaţiei de securitate din zonă, pe fondul agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în context fiind evidenţiate acţiunile întreprinse de ambele ţări pentru gestionarea numărului fără precedent de refugiaţi din Ucraina, precum şi criza energetică generată de Rusia.
„Guvernele ţărilor noastre au condamnat ferm acţiunile barbare ale armatei ruse şi ne-am implicat cu toate puterile în a sprijini umanitar ţara vecină agresată, prin gestionarea unui număr extrem de mare de refugiaţi. Vreau să felicit autorităţile Republicii Moldova pentru exemplul de solidaritate şi umanitate fără precedent demonstrat în toată această perioadă”, a spus Vasile Dîncu.
În cadrul întrevederii cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, ministrul apărării naţionale a apreciat, printre altele, că războiul din Ucraina a declanşat crize multiple şi a evidenţiat rolul parlamentelor celor două ţări în crearea cadrului legislativ pentru consolidarea rezilienţei, în special în domeniul energetic.
„Nu mai este o noutate pentru nimeni că Federaţia Rusă foloseşte energia ca pe un element de şantaj. De aceea, din punct de vedere al securităţii energetice, fiecare dintre ţările noastre trebuie să facă mai mult, să creştem rezilienţa în acest domeniu vital pentru securitatea naţională. România sprijină în mod concret Republica Moldova în depăşirea greutăţilor generate de această criză energetică”, a declarat el, potrivit comunicatului MApN.
De asemenea, în cadrul întrevederii oficiale dintre cei doi miniştri ai apărării, Vasile Dîncu şi Anatolie Nosatîi, au fost discutate stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul militar şi situaţia de securitate regională. Totodată, au fost analizate stadiul implementării proiectelor comune şi priorităţile de cooperare, îndeosebi în contextul desfăşurării celei de a VII-a reuniuni a Comisiei militare mixte România - Republica Moldova, care a avut loc la Chişinău între 14 şi 16 septembrie. A fost menţionată şi importanţa instruirii în comun pentru creşterea interoperabilităţii între cele două armate, exerciţiile recente „SCUTUL DE FOC”, care a avut loc în Republica Moldova, şi „CETATEA”, desfăşurat în România, fiind cele mai bune exemple.
În acelaşi timp, conform sursei citate, a fost reiterată susţinerea deplină a ţării noastre pentru avansarea traseului european al Republicii Moldova, dezvoltarea relaţiilor cu structurile euroatlantice, pentru participarea în cadrul misiunilor ONU şi la proiectele subsumate iniţiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniştrilor din Europa de Sud-Est (SEDM), a cărei preşedinţie rotativă va fi preluată de România în anul 2023.
„Mă bucur că munca şi determinarea dumneavoastră, dublate de sprijinul nostru şi al comunităţii statelor europene democratice, au adus Republicii Moldova statutul de candidat la Uniunea Europeană. Un mare pas spre bunăstare şi prosperitate. Astăzi suntem din nou împreună, în acest efort al Republicii Moldova de a se alătura marii familii europene. Suntem determinaţi şi încrezători să continuăm împreună. Istoria noastră atât de complicată şi tragică ne-a arătat că nu există altă cale decât cea a construirii unui viitor comun într-o Europă unită”, a afirmat ministrul Dîncu.
În încheiere, cei doi oficiali au subliniat importanţa menţinerii unei dinamici constante a dialogului politico-militar, pentru o acţiune cât mai eficientă şi coordonată, şi continuarea eforturilor comune dedicate consolidării Parteneriatului Strategic.
„România este un contributor activ la Pachetul NATO pentru consolidarea capacităţii de apărare dedicat Republicii Moldova şi vom menţine acelaşi caracter constant al coordonării la nivel de experţi, în spiritul menţinerii eficienţei derulării proiectelor. Am agreat să eficientizăm colaborarea pe mai multe segmente din domeniul apărării şi securităţii, cum ar fi învăţământul militar. Recent, am consolidat şi am ratificat un nou protocol în acest domeniu. Sperăm în utilizarea unui capital uman instruit în România pentru a moderniza structura Armatei Naţionale din Republica Moldova, în conformitate cu obiectivele pe care vi le-aţi propus”, a concluzionat Vasile Dîncu.
Agenda vizitei oficiale a ministrului Vasile Dîncu la Chişinău include pentru duminică vizitarea Agenţiei pentru Ştiinţă şi Memorie Militară, respectiv a Muzeului Militar din capitala Republicii Moldova.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News