Live

Deputatul PNL Florin Roman: Ora 18:00 de închidere a magazinelor ridică mari semne de întrebare

Data publicării:
Florin Roman, deputat PNL. Foto: Facebook

Deputatul PNL Florin Roman a declarat marţi că măsura privind închiderea magazinelor la ora 18:00 dată de guvernanţi ridică mari semne de întrebare şi ar trebui să se revină asupra ei.

„Regret că nu am ajuns la şedinţa de ieri (a conducerii PNL - n.r.). Mie nu îmi plac genul acesta de întâlniri politice în care domnul Arafat ia nişte decizii şi ne comunică nouă, iar noi să le susţinem după aceea în mod necondiţionat. Din punctul meu de vedere, ridică mari semne de întrebare măsura cu ora de închidere a magazinelor, la ora 18:00 pentru toţi cei care, de exemplu, trăiesc în oraşele mari. Plecăm la muncă cu toţii dimineaţa, ajungem de multe ori la 18:00, la 19:00 la 20:00, în funcţie de program şi în aceste condiţii suntem puşi în situaţia de a fi cumva disciplinaţi obligatoriu. Chestiunea asta, din punctul meu de vedere, nu merge. Domnul Arafat, dacă într-adevăr îşi dorea o discuţie foarte serioasă cu partidele, trebuia să ne invite înainte să ne spună că astea sunt lucrurile şi ne dădeam şi noi un punct de vedere, pentru că avem şi noi membri în Comisiile de sănătate, specialişti, foşti miniştri, foşti directori de direcţii de sănătate publică şi ne spuneam şi noi un punct de vedere”, a spus Florin Roman, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

El a adăugat că ar trebui să se revină asupra restrângerii programului pentru magazine.

„Locuiesc chiar vizavi de un supermarket. (...) De când s-a introdus această măsură constat cu ochii mei că se creează acea îmbulzeală, se creează acea aglomeraţie, plus că practic îi dăm peste cap şi pe cei vârstnici, care de regulă obişnuiesc să vină dimineaţa. Lucrul ăsta l-am văzut şi ieri şi astăzi. Văd zilnic acest lucru”, a afirmat el.

O opinie similară a avut și Ștefan Voinea, consilierul onorific al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Consilierul respinge închiderea mai devreme a magazinelor ca fiind o măsură eficientă pentru combaterea pandemiei. El spune că soluțiile cele mai bune, potrivit mai multor studii, sunt interzicerea întâlnirilor în grupuri mici și închiderea școlilor.

Florin Roman: Am văzut mulți interlopi la proteste

De asemenea, Florin Roman a declarat la protestele din ultimele zile împotriva restricţiilor a văzut „foarte mulţi interlopi”.

„Nu mi-a plăcut ce am văzut la mitinguri. Dincolo de oameni care, de bună credinţă, cred că aceste condiţii sunt restrictive şi au dreptul de a protesta în condiţii de pandemie cu mască şi păstrând distanţa socială, ceea ce nu prea a fost, am văzut, de exemplu, reprezentanţi ai partidelor politice, am văzut foarte mulţi interlopi. De exemplu, în judeţul din care vin eu, Alba, acest protest spontan era condus de unul dintre cei mai mari interlopi din istoria judeţului, care în viaţa lui a stat mai mult în închisoare decât în afara închisorii”, a afirmat Florin Roman. 

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

Efectele Nordis. PSD vrea să modifice după model francez legea care vizează dezvoltatorii imobiliari. Ce spune Ciolacu și reacția PNL

Cearta PSD-PNL privind ruperea coaliției se mută în bucătărie. „Un pas mai aproape de oala cu fasole” / „La PSD e cu mici și cu muștar”

Romașcanu, după ce Florin Roman a spus că decizia CCR e o „făcătură PSD”: „Rateuri de gândire”

Partenerii noștri