Live

Dăncilă, reproșuri la adresa președintelui: Astfel de jigniri nu se fac unei femei

Data actualizării: Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că au "uimit-o" declaraţiile şefului statului, catalogând afirmaţia "femeia aceasta sau nu cunoaşte funcţionarea statului” drept un "atac". "Aceste lucruri nu fac decât să adâncească groapa, să adâncească falia dintre instituţia prezidenţială şi primul ministru şi cred că este ceea ce ne trebuie cel mai puţin în această perioadă", a adăugat Dăncilă.

"Dacă domnul preşedinte va avea disponibilitatea, dacă va dori să discutăm despre aceste două numiri, aşa cum am procedat de fiecare dată, voi avea toată deschiderea de a purta această discuţie. Dacă nu, nu avem decât o alternativă, aceea de a aştepta hotărârea Curţii Constituţionale, pentru că am văzut că domnul pereşedinte nu vrea să facă nicio nominalizare până la decizia Curţii Constituţionale", a afirmat Viorica Dăncilă.

Dăncilă a adăugat că au "uimit-o" declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la acest subiect. 

"Legat de acest lucru, m-a uimit foarte mult şi cred că acest lucru nu trebuie să se mai întâmple, declaraţiile domnului preşedinte care pornind de la aceste nominalizări, care sunt atributul primului-ministru, a venit cu acele acuzaţii şi cu acele jigniri, să spun, care nu trebuie făcute nu numai de preşedintele României, dar cred că de nimeni, şi împotriva nu numai a unei femei prim-ministru, ci împotriva oricărei femei. Deci această atitudine mi se parte o atitudine care nu trebuie să o aibă preşedintele României. Aceste lucruri nu fac decât să adâncească groapa, să adâncească falia dintre instituţia prezidenţială şi primul ministru şi cred că este ceea ce ne trebuie cel mai puţin în această perioadă în care miniştrii au început să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene", a spus Dăncilă.

Întrebată care declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis este, în opinia sa, un atac la o femeie, Dăncilă a făcut referire la sintagma "femeia aceasta sau nu cunoaşte funcţionarea statului”, pe care a catalogat-o drept un "atac", scrie News.ro.

"Cred că nu preşedintele trebuie să facă o evaluare nici a primului ministru, nici a miniştrilor Guvernului. Nici acele afirmaţii atât de despre despre Guvern şi care s-au dovedit că nu sunt conforme cu realitatea", a spus ea.

Aceasta a precizat că a discutat telefonic cu preşedintele Klaus Iohannis şi că aşteaptă motivaţia pentru refuzul acestuia de a numi miniştrii nominalizaţi şi că se aştepta ca "pe baza respectului reciproc şi a normalităţii" să primească o explicaţie legată de refuzul lui Iohannis.

"Dacă domnul preşedinte spunea că sunt motive temeinice să nu accepte una din propunerile noastre atunci luam în calcul poate chiar poate schimbarea uneia dintre propuneri. Dar din păcate nici pentru prima dată, nici la a doua nominalizare, nu am avut nicio explicaţie, nici pentru timpul pierdut sau întârzierea pe care o avem şi în prezent, nici pentru faptul că au fost refuzate primele două propuneri", a spus Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după ce premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR cu privire la blocarea numirii unor miniştri, că răspunsul Curţii Constituţionale nu va rezolva problema, problema fiiind în opinia sa că România nu are prim-ministru. El a precizat că, dacă s-a ajuns în acestă fază, în cazul remanierii va aştepta decizia Curţii, fără a mai face vreun alt demers. Ulterior, răspunzând întrevărilor jurnaliştilor, Klaus Iohannis a afirmat că Guvernul României este ”condus de infractorul Dragnea prin interpuşi”. În plus, şeful statului a afirmat că Viorica Dăncilă nu a prezentat niciun motiv al schimbării miniştrilor, revocarea fiind o sancţiune politică. ”Doamna prim-ministru confundă Guvernul cu Partidul”, susţine Klaus Iohannis care precizează că acest tip de regim s-a încheiat în 1989.

Acesta a afirmat că se aştepta să fie sunat de Viorica Dăncilă pentru a fi întrebat dacă a luat o decizie şi susţine că aceasta ”pur şi simplu nu înţelege cum funcţionează statul”. 

”Sincer, aş fi aşteptat în toată această perioadă, aşa, printre vizitele pe care le face doamna prim-ministru în străinătate, măcar să mă sune sau să mă caute şi să întrebe: "Domnul preşedinte, de ce nu ne daţi un răspuns, care este problema?". Această doamnă pur şi simplu nu înţelege cum funcţionează statul. Noi nu suntem puşi aici să ne trimitem hârtii scrise de secretari, secretare sau alţi colaboratori. Asta este simplu de făcut. Noi suntem puşi aici pentru a rezolva problemele statului, pentru a rezolva problemele României, ori asta se face inclusiv prin colaborare şi prin dialog instituţional”, a mai spus Iohannis. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Partenerii noștri