Live

Dan Barna: La Congresul USR PLUS vor participa doar delegații care s-au vaccinat

Data publicării:
Dan Barna, copreședinte USR PLUS. Foto: INQUAM Photos / George Călin

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat, luni, că toţi delegaţii la Congresul partidului vor trebui să fie vaccinaţi anti-COVID, altfel aceştia vor fi înlocuiţi de supleanţi, neputând să voteze nici online. Barna spune că inclusiv la ședința Comitetului Politic vor participa doar liderii partidului care s-au vaccinat. 

„Am avut o nouă şedinţă a Biroului Politic Naţional al USR PLUS. Am decis, în acest context, că participarea la Comitetul Politic şi la Congresul partidului va fi permisă doar membrilor USR PLUS, delegaţilor USR PLUS care sunt vaccinaţi, tocmai pentru a transmite acest mesaj important de a continua campania de vaccinare şi de a avea rezultate asumate şi mesaje foarte clare în această direcţie”, a informat Barna, la sfârşitul şedinţei conducerii partidului.

El a precizat că la reuniunea de luni s-a discutat despre valul patru al pandemiei, iar mesajul transmis este „foarte clar”- „nu există altă variantă decât vaccinarea”.

„S-a discutat foarte mult în Biroul Naţional despre valul patru şi despre perspectiva necesităţii vaccinării. Am sperat cu toţii, cifrele de nu de mult din această vară au transmis un sentiment fals de siguranţă că am fi scăpat de pandemie. Ne uităm în jur şi vedem că valul patru de care se vorbea doar teoretic devine o realitate în toate ţările din jurul nostru cu fiecare zi cu care trece. Este foarte clar că şi în România cifrele vor începe să crească în ceea ce priveşte această nouă tulpină Delta mult mai contagioasă şi, în acest context, discuţiile care sunt în spaţiul public le vom duce şi noi mai departe şi în coaliţie şi în şedinţa de Guvern legată de măsurile de prevenţie pe care Guvernul trebuie să le ia şi de măsurile de protecţie pentru întreaga populaţie”, a spus Dan Barna.

Potrivit acestuia, delegaţii la Congresul USR PLUS care nu sunt vaccinaţi anti-COVID vor fi înlocuiţi de supleanţii care sunt imunizaţi.

„Este o decizie a Biroului Naţional foarte clară: participanţii la Comitetul Politic din 28 august şi la Congresul din 2-3 octombrie trebuie să fie vaccinaţi toţi. Delegaţii care nu sunt vaccinaţi nu vor participa la Congres. Nu vor vota, vor fi înlocuiţi de supleanţii care vor fi vaccinaţi. Deci, mesajul USR PLUS este unul foarte clar: România poate să treacă peste această poveste pandemică care chinuie planeta doar vaccinându-ne. Este o poziţie asumată de liderii partidului, conducerea partidului şi vom rămâne consecvenţi pe acest mesaj independent de multele reproşuri şi supărări care curg şi la mine pe Facebook, este normal”, a adăugat liderul USR PLUS.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Ce vaccinuri sunt compensate şi care sunt condițiile pentru a beneficia de ele. Anunțul CNAS

Boris Johnson: Marea Britanie a luat în calcul invadarea Olandei în 2021, pentru a confisca o rezervă uriașă de vaccinuri Covid

Partenerii noștri