Live

Dacian Cioloș: E o glumă varianta Florin Cîțu premier

Data actualizării: Data publicării:
Dacian Ciolos si Florin Citu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele USR, Dacian Cioloș, a declarat joi, la Digi24, că PNL trebuie să aleagă și că USR va intra la negocieri doar după ce liberalii vor spune foarte clar că vor refacerea coaliției. Întrebat dacă ar accepta o variantă cu Florin Cîțu premier, Cioloș a răspuns: "Asta e o glumă. Să încheiem acest subiect".

"PNL are ce întâlniri vrea, nu asta e problema noastră. Noi vrem să știm cât mai repede ce decide. Discuții tot au, se tot plimbă dintr-o parte în altă, e important că PNL să își asume o decizie foarte clară, ei știu care sunt așteptările noastre.

PNL trebuie să aleagă, USR a fost foarte clar în așteptări - reforme, buget clar și realist și un mod de funcționare a coaliției foarte clar definit.

Vom intră la negocieri doar după ce PNL va fi foarte clar că vrea refacerea coaliției. Câtă vreme ezită și tot mai discută și cu PSD, și cu noi, o să-i lăsăm să discute cu PSD cât vor. Când vor să vină la noi, să vină", a declarat Cioloș.

Întrebat dacă, în cazul în care se va decide refacerea coaliției, USR ar acceptă propunerea că Florin Cîțu să fie premier, Dacian Cioloș a răspuns: "Asta e o glumă, să terminăm cu lucrurile astea. Tot aud discuțiile astea, să încheiem acest subiect care din punctul nostru de vedere e încheiat. Să discutăm de lucruri serioase, program de guvernare, cum va funcționa coaliția. Asta e un subiect închis, reîncălzit.

Ieri am fost clari că suntem de acord că premierul să vină de la PNL. În rest, poziția USR e arhicunoscută în ceea ce privește un nou premier în cazul în care se reface coaliția".

Cu o zi în urmă, liderii PNL și USR au discutat despre refacerea Coaliției. „Sunt șanse mari”, a declarat Florin Cîțu la finalul discuțiilor.

Florin Cîțu ar fi dat de înțeles că își dorește să fie din nou premier, la negocierile cu USR. Acesta le-a transmis în debutul discuției că președintele PNL trebuie să fie și premier. „Am zis să nu intrăm în asta pentru că ne blocăm”, spun surse din USR.

Negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare s-ar putea întinde până săptămâna viitoare. După primele discuții cu USR și PSD delegația PNL trebuie să transmită partidului concluziile discuțiilor pentru a lua o decizie în legătură cu viitoarea coaliție de guvernare.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri