Live

Cum ar putea ajunge Nicușor Dan candidatul USR la Primăria București

Robert Kiss Data publicării:
Foto: Agerpres

Fostul președinte al USR, Nicușor Dan, încearcă să își convingă foștii colegi din partid să îl susțină pentru Primăria Capitalei în ciuda articolului din statut care prevede că doar membrii USR își pot depune candidatura internă. Nicușor Dan spune, însă, că statutul nu interzice susținerea unui candidat independent, din afara USR.

„Ce nu se exclude, se include”, explică fostul președinte al USR, care este la origine matematician.

În urma ședinței de Birou Municipal al organizației USR București care a avut loc marți seara, s-a luat decizia ca în perioada 20-25 septembrie să fie organizat un vot electronic, iar toți membrii USR București să voteze dacă vor un candidat din afara partidului sau dacă vor merge pe mână unui candidat din interiorul USR.

Conform unor surse din partid, decizia finala va aparține Biroului Municipal care are în prezent 13 membri, din care 9 ar fi considerați apropiați de Nicușor Dan, motiv pentru care șansele ca acesta să fie candidatul partidului sunt unele destul de mari.

Candidatura sa este însă contestată de alți lideri ai USR, care susțin că un articol de Statut nu îi permite acestuia să candideze.

Art. 77. (1) Orice membru al Filialei Municipiului Bucureşti poate propune USR candidatura sa din partea USR la alegerile locale pentru funcţiile de Primar General al Municipiului Bucureşti sau consilier local în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
(2) Conferinţa Filialei Municipiului Bucureşti desemnează, prin vot secret, candidatul pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti. În situaţia în care niciun candidat nu a obţinut majoritatea voturilor, se desfăşoară un al doilea tur de vot, dintre candidaţii clasaţi plasati pe locurile 1 şi 2 în primul tur.

Pentru Primăria Capitalei și-au mai depus candidatura alți doi membri ai organizației USR București: Dragoș Drăgoteanu și Mihnea Bărbulescu.

În interiorul organizației București nu este liniștie, după ce președintele organizației, Roxana Wring și-a dat demisia, înaintea ședinței în care s-a discutat candidatura lui Nicușor Dan.

După ce USR își va desemna propriul candidat la Primărie, vor începe discuțiile în interiorul Alianței USR-PLUS pentru desemnarea unui candidat comun. PLUS a decis deja susținerea candidaturii lui Vlad Voiculescu.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri