Președintele USR București, Roxana Wring, a demisionat marți de la șefia organizației, înainte ședinței în care membrii Biroului Municipal decid dacă susțin candidatura independentă la Primăria Capitalei a lui Nicușor Dan.
„Urmează alegeri în perioada imediat următoare, având în vedere adoptarea noului statut, și nu intenționam să mai candidez. În plus, timpul nu îmi mai permite sa fiu implicată 100%. Doresc să dedic mai mult timp proiectelor pentru București, cum este, de exemplu, Legea Capitalei”, a declarat Roxana Wring, pentru Digi24.ro.
La șefia organizației rămâne vicepreședintele USR București Florin Cobzac.
Conform unor surse din partid acesta este considerat un apropiat a lui Nicușor Dan, care ar putea fi desemnat candidat al partidului pentru Primăria Capitalei, deși acesta nu mai este membru USR.
Membrii Biroului Municipal al USR decid la această oră dacă susțin candidatura independentă a lui Nicușor Dan pentru alegerile locale de anul viitor.
Dan a anunțat luni că și-a depus dosarul pentru a fi susținut de USR la alegerile din 2020. Candidatura sa a stârnit controverse în interiorul partidului, surse din USR declarând pentru Digi24.ro că o candidatură din afară partidului nu respectă statutul. Astfel, dacă va fi vlalidată candidatura sa, aceasta at putea fi contestată în interiorul partidului.
Partenerii de alianță, cei de la PLUS, l-au desemnat deja pe Vlad Voiculescu drept candidat la Primăria Capitalei.
Editor web: Liviu Cojan