Cristian Seidler (USR): Este posibil ca USR să nu voteze Guvernul PNL dacă nu îşi asumă un calendar pentru alegerile anticipate
Niciodată, nimeni de la USR nu a spus că ar susţine necondiţionat un guvern, a declarat la Digi24 deputatul Cristian Seidler. El a subliniat că este posibil ca USR să nu voteze Guvernul PNL dacă nu îşi asumă un calendar pentru alegerile anticipate.
Ilie Bolojan i-a sunat pe Elena Lasconi și Mircea Geoană
Ciucă, despre retragerea lui Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău
Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru
Surse: PNL vrea să-l pună premier pe Ilie Bolojan după alegerile prezidențiale
Noi proteste ale pensionarilor vor avea loc astăzi la Palatul Victoria
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Elena Lasconi are o solicitare către Ciolacu cu privire la George Simion, „omul rușilor”
Turcan: „Cei mai interesați pentru a ajunge Ciucă în turul 2 ar trebui să fie primarii”
Guvernul nu exclude creșterea taxelor pentru reducerea deficitului bugetar
„Am spus de mult timp că soluţia e alegerile anticipate, USR consideră că actuala aritmetică parlamentară nu poate asigura o majoritate stabilă.
Soluţia, din punctul nostru de vedere, e reprezentată de anticipate, vom merge pe acest scenariu cât de mult posibil.
Eventual, un vot în Parlament pentru a da investitura unui guvern minoritar PNL depinde şi de asumarea unui calendar pentru a ajunge la anticipate.
Este posibil ca USR să nu voteze Guvernul PNL dacă nu îşi asumă un calendar pentru alegerile anticipate. Calendarul e o chestiune care poate fi discutată tehnic, dar finalitatea trebuie să fie ajungerea la anticipate, probabil în martie 2020.
Tot timpul am spus că am susţine un guvern în anumite condiţii. Nimeni, niciodată de la USR nu a declarat că susţine necondiţionat un guvern”, a declarat Seidler.
USR merge, marți, la o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni cu un mandat clar pentru stabilirea unui calendar pentru alegeri anticipate.
Liderii USR au avut luni seara o discuție pentru a stabili acțiunile partidului în perioada următoare, după trecerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, și au decis să susțină în continuare organizarea alegerilor anticipate în cel mai scurt timp posibil. Liderii partidului au susținut ca USR să nu intre la guvernare fără alegeri anticipate care să dea o nouă majoritate în Parlament și un mandat clar forțelor reformiste.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News