Live

Conflict deschis între Tanczos Barna și activiștii de mediu. Ministrul anunță consultări cu vânătorii, activiștii cer demiterea sa

Data actualizării: Data publicării:
Tanczos Barna. Foto: Facebook

Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunțat, pe Facebook, că va avea o serie de „consultări” cu primarii, vânătorii și fermierii „cu privire la atacurile de urși din ultimele zile în Ținutul Secuiesc”. Scopul acestor discuții este modificarea legislației, astfel încât urșii care fac probleme să poată fi sedați sau împușcați în maximum 24 de ore de la sesizarea unui atac. Între timp, acitivștii de mediu cer demiterea ministrului, despre care spun că „pregătește legalizarea vânătorii la trofeu”.

„Am inițiat o serie de consultări cu privire la atacurile de urși din ultimele zile în Ținutul Secuiesc cu toate organizațiile și instituțiile direct implicate în această zonă pentru a discuta despre modificarea legislației care ar da posibilitatea autorităților locale – ca prin sedare sau împușcare - să poată să intervină în maximum 24 de ore de la sesizarea unui atac. În această după-amiază, de la ora 18, mă voi întâlni cu primarii din Ținutul Secuiesc, asociațiile de vânătoare și organizațiile de fermieri. Avem o responsabilitate enormă și trebuie să luăm împreună, în mod rațional cele mai bune decizii în această temă”, scrie ministrul, pe Facebook.

Un bărbat de 53 de ani a fost operat duminică la spitalul din Miercurea Ciuc după ce a fost atacat de un urs într-o localitate din Harghita. Este al doilea atac din județ în ultimele 48 de ore. Vineri, un alt bărbat a ajuns la spital după ce a fost atacat de urs și a fost operat.

Citește și Bărbat rănit de urs în Harghita. Ministrul Mediului: „Soluțiile magice trâmbițate de unii agenți iresponsabli nu apără de fiecare dată”

Principala modificare a legislației vizează introducerea unei proceduri imediate, aplicate în maximum 24 de ore de la sesizarea unei probleme cu urșii. În câteva ore, la locul respectiv se va deplasa o echipă formată din jandarmi și vânători, care va interveni gradual, în funcție de situație: dacă e prima vizită a unui urs în localitate, se începe cu o alungare a animalului. Dacă se constată că se repetă vizitele, trebuie să se treacă la tranchilizare și relocare, iar dacă animalul devine periculos, atacă, e agresiv, atunci soluția va fi de „extragere” prin împușcare, a explicat, la Digi24, Tanczos Barna. 

Pe lângă această procedură, ministrul vorbește și de o „intervenție preventivă”. „Trebuie să avem o intervenție imediată, gen ISU, pompieri, pentru înlăturarea pericolului, și o intervenție de prevenție, prevăzută de lege, care poate fi de lungă durată”, spune Tanczos.

Activiștii de mediu îl acuză pe ministru că „speculează oportunitatea” pentru legalizarea vânătorii la trofeu

Asociațiile de mediu acuză, însă, că ministrul „pregătește asaltul final pentru legalizarea vănătorii la trofeu, sub forma mascată a cotelor de prevenție.” Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook Greenpeace Romania, activiștii de mediu îl acuză pe ministrul Tanczos Barna că „speculează oportunitatea”, „într-un moment în care opinia publică e îngrijorată de vizitele și atacurile urșilor în comunități și frustrată de lipsa de implicare a Ministerului Mediului”.

„Intervenția de prevenție în pădure, chiar și acolo unde ursul nu a coborât în sat, dar "ar putea" deveni periculos (...) deschide larg poarta organizării partidelor de vânătoare la trofeu”, se arată în mesajul Greenpeace.

De altfel, un alt ONG de mediu, Agent Green, a inițiat o petiție pentru demiterea ministrului Tanczos Barna. 

„În cele 6 luni care au trecut de când România îl are ca ministru al mediului pe Tanczos Barna nu s-a schimbat nimic în bine. Ba din contră. Acest ministru a coalizat cu vânătorii de trofee, cu mafia lemnului și blochează inițiative legislative benefice naturii, precum și finanțări cheie pentru rezolvarea unor probleme de mediu. Singurele victorii pentru natură sunt cele în instanțele de judecată. Mentalitatea la minister nu s-a schimbat deloc. Natura nu este văzută ca suport al vieții ci ca pe o piedică care trebuie rezolvată. Acestea sunt doar câteva dintre problemele majore pentru care acest ministru trebuie schimbat urgent”, se arată în petiție.

La observația că sunt voci care acuză că, de fapt, Ministerul pregătește prin modificarea legislației o mai mare libertate pentru vânătorii de trofee, Tanczos Barna a replicat că nu o percepe ca fiind o libertate. „Am spus de fiecare dată că intervenția se face de către personalul tehnic al asociației de vânătoare. Nu cred că în cazul în care ursul atacă, nu cred că în cazul în care omul este în pericol, nu cred că în cazul în care un femier, un copil, o familie este în pericol, vreo asociație (de activiști) poate să apere viața umană.”

Colegii din UDMR îl apără pe ministrul Mediului

„Situația este scăpată de sub control, viețile oamenilor sunt în pericol din cauza atacurilor urșilor în județele Harghita și Covasna și nu numai, iar, în momentul de față, unii ecologiști de tastatură nu fac nimic constructiv, doar decredibilizează orice acțiune a membrilor acelor organizații de mediu care într-adevăr se concentrează asupra găsirii unor soluții necesare.  În urma gesturilor și inițiativelor acestor așa-ziși ecologiști este evident faptul că ei nu înțeleg sensul sintagmei “a fi activist în România”; pentru ei se pare că aceasta înseamnă doar să devii inamicul semenilor tăi  în lupta cu urșii”, a declarat vice-liderul  grupului UDMR din Senat Fejer Laszlo Odon.

„Agent Green susține cu tărie că gospodăriile nu sunt bine protejate cu garduri de fire electrice, dar se pare ca încă nu au aflat despre atacul de ieri când un bărbat a fost atacat de un urs chiar în timp ce își recondiționa gardul electric”, a precizat acesta.

„Este tot mai îngrijorătoare situația din aceste județe, oamenii trăiesc cu frică și nu ies din casă. Este de salutat faptul că Ministerul Mediului lucrează la un proiect de lege, care ar da posibilitatea autorităților locale ca într-un interval de 24 de ore să intervină prin sedare sau împușcare, în funcție de situația de la fața locului. Doar autoritățile locale pot decide cât de gravă este situația. Cât de jalnic trebuie să fii încât să ceri demisia ministrului când acesta vrea să elaboreze o legislație care să salveze vieți”, a subliniat senatorul UDMR.

Citește și Tanczos Barna: Intervenția rapidă în cazul urșilor trebuie asigurată de vânători. Se va face pe bază de contract

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urs lovit de o mașină în județul Brașov. Animalul a fost eutanasiat după ce a suferit leziuni la coloana vertebrală

Ministrul Mediului, după un weekend marcat de alerte meteo: „Am trecut cu bine peste acest ciclon. Prognoza meteo părea mai gravă”

APM: 34 de urși vor fi uciși în județul Brașov până la sfârșitul anului

Ce a constatat ministrul Mediului după ce a survolat sudul României: „Aproape în fiecare comună am văzut un depozit ilegal de deșeuri”

Partenerii noștri