Clotilde Armand îi cere lui Cîțu să retragă un secretar de stat de la Digitalizare. George Nicolaie: „Nu înțeleg această reacție”
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, i-a cerut miercuri premierului Florin Cîțu să revizuiască numirea în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării a lui George Nicolaie, pe motiv că acesta ar fi acționar al Euromedia Group, firmă controlată de Sebastian Ghiță. „Ce competențe are respectivul în domeniul Digitalizării: Asesoft sau Team Net?”, scrie Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.
„La capitolul digitalizare România este pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, iar Ministerul Digitalizării ar trebui să aibă un rol extrem de activ în această perioadă, în special pentru a susține administrațiile locale în vederea transformării digitale. În schimb, prioritatea principală pare să fie „cui dăm titlul de secretar de stat”?! De ce scriu asta? Pentru că am aflat surprinsă despre recenta decizie a premierului de numire în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării - un acționar al firmei Euromedia Group, firmă controlată de Sebastian Ghiță și consilier general la PMB. Dle. prim-ministru, dle. ministru... sper să revizuiți această numire. Ce competențe are respectivul în domeniul Digitalizării: Asesoft sau Team Net”, a scris Clotilde Armand.
Contactat de HotNews.ro, secretarul de stat George Nicolaie a precizat că nu-l cunoaște pe Sebastian Ghiță și că în plus, în ultimul an i-a făcut campanie și Simonei Spătaru, colega de partid a lui Clotilde Armand.
„Nu înțeleg de unde această poziție a dnei primar, nu-l cunosc pe Sebastian Ghiță și nu l-am văzut niciodată. Atacurile doamnei Clotilde Armand, colega noastră de Coaliție, la adresa premierului Cîțu și a PNL sunt inadecvate unei relații de parteneriat. Ba mai mult, în ultimul an am fost zi de zi în stradă de dimineață până seara pentru a-i face campanie colegei de partid a doamnei Clotilde, Simona Spataru la primăria sectorului 4. În ceea ce privește poziția de membru în CA ALPAB, nu sunt si nu am fost membru al consiliului de administrație ALPAB și nici nu aș putea fi, nici un consilier general nu poate fi, pentru că este o funcție incompatibilă cu aceea de consilier general”, a declarat acesta.
Tot miercuri, a reacționat și Ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman, coleg de partid cu Clotilde Armand.
„Numirea domnului George Nicolaie ca Secretar de Stat la MCID, conform acordului asupra coaliției de guvernare, este responsabilitatea PNL. Cu privire la informațiile apărute în spațiul public privitoare la noul Secretar de Stat, PNL ar trebui să ofere publicului explicațiile necesare cu privire la decizia luată”, a scris Teleman.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News