Live

Ciucă i-a cerut ministrului de Finanțe să termine proiectul legii bugetului până în octombrie

Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Facebook/ Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut Ministerului de Finanțe să termine proiectul de buget pentru 2023 în luna octombrie, astfel încât să treacă luna viitoare în primă lectură la guvern, iar în noiembrie să fie trimis la vot în Parlament.

„Prin bugetul pentru anul viitor ne propunem continuarea finanțării programelor de investiții și implementarea acțiunilor din PNRR. Totodată, gestionăm atent deficitul bugetar și inflația, pentru a găsi resursele bugetare pentru mărirea salariilor, a pensiilor și pentru măsurile necesare protejării populației vulnerabile”, a scris Ciucă pe Facebook.

„Tot în urma analizelor desfășurate atât la nivelul Guvernului, cât și la nivelul coaliției, am decis că Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor vor veni, în ședința de guvern de săptămâna viitoare, cu măsurile pe care le vom adopta pentru compensarea prețului la carburant. De asemenea, pentru sprijinirea populației care folosește lemne pentru încălzire vom adopta un act normativ până la sfârșitul acestei luni”, a continuat premierul.

„În ceea ce privește eficientizarea energetică, Ministerul Mediului va veni cu o măsură specifică de sprijinire a populației în vederea înlocuirii becurilor cu filament cu cele pe bază de LED, dar și cu măsuri care să contribuie la reducerea risipei la nivelul instituțiilor guvernamentale. Consolidăm pachetul soluțiilor guvernamentale cu noi măsuri care vin în sprijinul cât mai multor cetățeni și oferă susținere mai consistentă sectoarelor economice”, a mai spus Ciucă.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tanczos Barna: „Ordonanța trenuleț” trebuie aprobată până cel târziu pe 30 decembrie

Ministerul Finanţelor a împrumutat azi aproape jumătate de miliard de euro pentru finanțarea deficitului și a datoriei publice

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Boloş, despre efectele crizei politice în economie: Băncile nu mai împrumută guvernul. „E o perioadă destul de incertă”

Partenerii noștri