Live

Ciucă, după ce sindicaliștii din învățământ au anunțat grevă generală: „Am avut un dialog foarte bun”

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă spune că a avut „un dialog bun” cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, deși aceștia au anunțat că luni vor începe greva generală. Ciucă a spus că au fost prezentate posibilitățile bugetare actuale și că educația rămâne în continuare o prioritate.

„Am avut un dialog foarte bun și apreciez – așa cum am spus și voi susține de fiecare dată – că educația este și va fi o prioritate pentru Guvernul României și pentru actuala coaliție de guvernare. În urma discuțiilor, am prezentat foarte clar care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față și ne-am angajat să închidem anexa 8 din legea 153, este o asumare care vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexă”, a spus premierul.

„Ne-am asumat la nivelul coaliției că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare și cu care va intra în funcțiune noul guvern, împreună cu reprezentanții sindicatelor, vom înscrie textul convenit, din care să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională”, a adăugat el.

„Este o abordare cât se poate de sinceră și onestă atât față de toți cei care lucrează în învățământ, de profesori, de personalul nedidactic și este o abordare onestă față de noi, exprimând foarte clar, în momentul de față, care este pe de o parte posibilitatea financiară acum, când vorbim, care este abordarea pentru intrarea în vigoare a legilor Educației și a noii legi a salarizării, așa cum a fost ea asumată prin PNRR”, a mai spus Ciucă.

El a adăugat că luni va avea loc o nouă întâlnire cu sindicatele.

La discuțiile de azi au participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi miniştrii Educaţiei şi cel al Finanţelor.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angajaţii Volkswagen ameninţă cu grevă generală în 2025, pe fondul negocierilor privind reducerile de costuri şi închiderile de fabrici

IICCMER propune lecții de „educație antitotalitară” în școli. „România nu poate fi «salvată» prin subminarea democraţiei”

Numărul profesorilor pensionari la catedră, în creștere în ultimii ani. „Te simți util și asta te face să fii mai tânăr”

Atenţionare de călătorie MAE: Grevă generală ce va afecta toate tipurile de transport din Italia, la finalul lunii noiembrie

Partenerii noștri