Live

Ciucă, despre fularul lui Viktor Orban: Nu e prima dată când putem să observăm astfel de ieşiri. Nu trebuie să intrăm în jocul acesta

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: gov.ro

Nicolae Ciucă a comentat miercuri gestul premierului Ungariei, Viktor Orban, care s-a afişat cu un fular cu harta Ungariei mari. Premierul a spus că „nu este prima dată când putem să observăm astfel de ieşiri”. „În acest moment nu trebuie să intrăm în jocul acesta”, a adăugat Ciucă.

„Modul în care privim relaţiile cu vecinii şi relaţiile internaţionale sunt bazate pe respectarea statului de drept, a relaţiilor internaţionale. Acesta este modul în care înţelegem să facem politică şi să ne înţelegem cu vecinii”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Referitor la modul în care a apărut premierul Ungariei, Viktor Orban, în public, nu este prima dată când putem să observăm astfel de ieşiri. Consider că în acest moment nu trebuie să intrăm în jocul acesta. În schimb, ceea ce trebuie să facem este să respectăm regulile jocului, ale statului de drept, ale bunei colaborări şi să avem mereu deschisă opţiunea către dialog şi să respectăm ceea ce este agreat la nivel internaţional”, a adăugat premierul.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri