Live

Ciucă, sceptic privind aderarea la Schengen: „Întreg demersul îl tratez cu maximă precauţie. Nu există o dată propusă”

Data actualizării: Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Foto: George Călin/ Inquam Photos

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la decizia Austriei privind aderarea României la Schengen doar pe partea aeriană, că tratează demersul în continuare cu maximă precauţie, pentru că mai sunt paşi de urmat. Ciucă a mai spus că totul depinde de procedurile care trebuie derulate la nivelul Consiliului JAI şi că nu există o dată propusă în acest sens.

„Este o decizie pe care o aşteptăm şi eu îmi doresc ca ea să se finalizeze. De altfel, întreg demersul l-am tratat şi îl tratez în continuare cu maximă precauţie, pentru că mai sunt paşi de urmat, depindem de procedurile care trebuie derulate la nivelul Consiliului JAI şi atunci, până în momentul în care nu vedem finalizată procedura, eu cred că structurile implicate, ministrul de Interne, aşa cum am discutat cu dumnealui, în momentul de faţă poartă în continuare negocieri astfel încât să putem să avem finalizată”, a declarat Nicolae Ciucă luni, întrebat, înainte de şedinţa conducerii PNL, despre decizia Guvernului de la Viena pentru aderarea României la Schengen doar cu frontierele aeriene.

De asemenea, întrebat în legătură cu condiţiile impuse, Ciucă a răspuns: „Cred că aţi remarcat că nu m-am bucurat deloc şi nu ne bucurăm de modul în care s-au derulat şi se derulează întreg procesul”.

„Ceea ce este important este ca în final să existe o decizie în această etapă şi o perspectivă clară vizavi de momentul în care vom avea accederea în deplinătatea ei aprobată”, a mai precizat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

El a precizat, întrebat de când va intra ţara noastră în Schengen, că „în momentul de faţă nu există o dată propusă”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Spațiul Schengen se extinde, dar controalele la granițele interne ale UE continuă. Care sunt cauzele

Austria le oferă refugiaților sirieni câte 1.000 de euro pentru a se întoarce acasă

Partenerii noștri