Live

Cîţu: Proiectele pentru energia nucleară şi explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Virgil Popescu spune că în cursul lunii iulie vom avea practic primele gaze din Marea Neagră, într-o exploatare nouă. Foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Proiectele pentru energia nucleară şi pentru explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate şi prin aceste două proiecte se poate asigura securitatea energetică, a afirmat, miercuri, preşedintele Senatului, liberalul Florin Cîţu.

"O măsură prezentată ieri (n.r. - marţi) de preşedintele Iohannis este ceea ce eu am tot cerut - să fim securizaţi energetic până în 2026. Preşedintele României a şi dat direcţiile de investiţii. Ştiţi foarte bine - energie nucleară, deja avem proiectele semnate cu Statele Unite şi în acelaşi timp trebuie urgentat proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră. Cu cele două sunt sigur că vom putea să fim independenţi sau să securizăm energetic. Cu siguranţă vor fi accelerate. Pentru anul acesta avem gazele asigurate. Avem timp acum şi sunt sigur că ministrul Energiei asta face în acest moment - pregăteşte resursele pentru anul viitor", a declarat Cîţu la Senat.

El a amintit că legea off-shore reprezintă "o prioritate".

"Am câştigat ceva timp prin faptul că tranzacţia pe care o face ROMGAZ nu este încă finalizată. Mai avem ceva timp pentru a ne asigura că detaliile finale pe legea off-shore sunt deja făcute. (...) PNL susţine deja varianta pe care deja a prezentat-o Ministerul Energiei, cu 60% din venituri către statul român, 40% către celelalte părţi. De aici pornim, mai sunt şi alte detalii la care se lucrează", a adăugat şeful Senatului.

Liderul PNL a subliniat necesitatea alocării unui procent de 2% din PIB pentru energie.

"Vedeţi de ce este important să ai o economie puternică. Totul este despre finanţare: cu cât avem resurse alocate mai rapid, şi de aceea eu susţin să avem alocate în fiecare an un procent din PIB, 2% din PIB pentru energie, cu atât proiectul poate să înceapă mai repede. Întotdeauna, toate aceste proiecte: legea offshore şi acesta ţine de finanţare. Cu cât ai o economie mai puternică, cu atât poţi să ai aceste proiecte mai bine făcute. De aceea, nu vreau să critic pe nimeni, nici să arăt cu degetul, dar uitându-mă la primele două luni ale acestui an, gestionarea economiei este suboptimală. Ar trebui să facem mai bine. M-am uitat la execuţia bugetară, am avut ceva venituri în plus şi, totuşi, avem un deficit în prima lună, mai puţini bani alocaţi la investiţii, mai puţin TVA rambursabil pentru companii. Arată clar o administrare suboptimală şi, repet, nu vreau să arăt cu degetul sau să critic pe cineva, dar se poate face mai bine, pentru că ai nevoie de o economie puternică în această perioadă pentru investiţii", a mai spus Cîţu. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Românii vor avea preţurile plafonate la energie şi gaze până în primăvara anului viitor. Iohannis a promulgat legea

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Partenerii noștri