Cîțu: Prin taxa bancară, Dragnea și Teodorovici doresc să transfere datoria publică la Moscova și să fim prizonierii lor
Senatorul PNL Florin Cîțu spune, joi, că introducerea taxei pentru bănci, prin ordonanță de urgență privind măsurile fiscale, că aceasta este, de fapt, o subvenție pentru „investitorii de stat de la Moscova sau Istanbul”. „Prin această taxă, Dragnea și Teodorovici doresc să transfere datoria publică prietenilor lor de la Moscova și astfel să fim prizonierii lor”, a scris liberalul pe Facebook.
„Dragnea și Teodorovici dați de gol de "taxa pe activele sistemului bancar". Taxa pentru sistemul bancar, dar și plafonarea prețului la gaze, a apărut imediat după "escala" lui Teodorovici la Moscova”, afirmă Florin Cîțu.
Liberalul mai spune că aceasta „este o taxă cu dedicație pentru "investitorii" din afara României. Inclusiv Soros, dacă l-ar interesa”, pentru că „în acest moment taxa se aplică doar băncilor românești - cu capital autohton sau străin”.
„Dar dacă un investitor de la o bancă de stat (sau privat) din Moscova, Istanbul sau Beijing dorește să cumpere obligațiuni de stat NU plătește această taxă. Este o subvenție pentru aceștia. Asta ca să vedeți cât de patrioți sunt Dragnea, Vâlcov, Teodorovici și Tăriceanu”, mai spune senatorul PNL.
„Prin această taxă, Dragnea și Teodorovici doresc să transfere datoria publică prietenilor lor de la Moscova și astfel să fim prizonierii lor. Pe viitor Moscova, prin intermediul investitorilor pe care îi controlează, poate să arunce economia României în criză doar prin vânzarea obligațiunilor. Acest lucru deja se întâmplă. La penultima licitație au cumpărat obligațiunile doar "investitori" străini. Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov și Teodorovici PENALIZEAZĂ sistemul financiar românesc, clienții acestui secor economic și SUBVENȚIONEAZĂ investitorii de stat de la Moscova sau Istanbul”, spune Cîțu.
„Groparii economiei se luptă cu străinii doar la televizor, în realitate oferă SUBVENȚII pe care le plătesc consumatorii români. Să recapitulăm. 1. Taxa pe sistemul bancar o să fie plătită de băncile românești și suportată (!!!) de clienții români. 2. Taxa pe sistemul bancar reprezintă o subvenție pentru "investitorii" străini de la Est”, încheie Florin Cîțu.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News