Video Cîțu: Ciucă le-a trimis liderilor de partide o propunere de armistițiu pentru susținerea unui guvern minoritar, pe perioadă determinată
Președintele PNL și premierul interimar Florin Cîţu, a declarat marţi că premierul desemnat Nicolae Ciucă a trimis către liderii partidelor parlamentare un document care reprezintă un armistiţiu în baza căruia să susţină un guvern minoritar, pe o perioadă determinată.
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
„Venim cu un element nou care sperăm să deblocheze situația. Azi, premierul desemnat a trimis către liderii politici ai partidelor un document, un armistițiu, prin care toate partidele vor susține acest guvern minoritar pe o perioadă limitată și vom susține în Parlament până trecem de această iarnă. Între timp avem timp să discutăm.
Venim cu acest document, îl semnăm toți liderii politici. Dacă liderii politici nici acum nu înțeleg să deblocăm criza, ne îndreptăm cu pași repezi spre o situație pe care nu o mai putem gestiona”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul interimar a menționat că documentul abia a fost trimis și încă nu au primit răspunsuri din partea liderilor politici.
Despre o posibilă intrare a PSD la guvernare, Cîţu a spus că „este un mesaj ciudat”.
„PSD a spus că nu vrea la guvernare, acum vrea să intre la guvernare, haideţi să nu ne mai jucăm cu viaţa românilor, gestionăm această criză sanitară şi apoi discutăm în primăvară. Nu au vrut să îşi asume guvernarea”, a comentat Cîţu.
El a arătat că un armistiţiu nu se face între prieteni ci între inamici.
Întrebat despre deciziile PNL care arată că nu vor negocia nici cu USR, nici cu PSD, Cîțu a răspuns: „Aceasta nu este o negociere, este un armistiţiu, pentru a avea această perioadă de două trei luni de zile. Până la urmă, suntem în această situație, cu un guvern minoritar, după ce PNL a făcut o concesie în faţa partidelor. Astăzi, nu avem nicio concesie din partea PSD şi USR, au rămas pe aceleaşi poziţii ca atunci când au votat moţiunea de cenzură, iar românii trebuie să ştie asta”.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News