Live

Ciolacu spune că hackerii ruși l-au confundat cu Cîțu: E o greşeală acolo, sunt şi eu

Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că este o greşeală nominalizarea sa în mesajul grupării de criminalitate cibernetică Killnet, care a revendicat atacul cibernetic produs vineri dimineaţa asupra mai multor site-uri ce aparţin unor instituţii publice şi organizaţii private din România, potrivit Agerpres.

„După cum aţi văzut, e o greşeală acolo, sunt şi eu, dar nu am o problemă că sunt nominalizat eu ca şi preşedinte al Senatului. Declaraţia mea a fost una foarte clară. România, dacă este nevoie, este pregătită, atât legal cât şi moral, să facă acest pas. În acest moment nu există o decizie în sensul acesta”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat cum comentează faptul că există date potrivit cărora atacul cibernetic de vineri ar fi pornit şi de la declaraţiile pe care le-a făcut zilele trecute referitoare la trimiterea de arme de către România în Ucraina.

Atacul cibernetic produs vineri dimineaţa asupra mai multor site-uri ce aparţin unor instituţii publice şi organizaţii private din România a fost revendicat de gruparea de criminalitate cibernetică Killnet şi este justificat de aceştia prin faptul că statul român sprijină Ucraina în conflictul militar cu Rusia, a transmis Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

„Astăzi a avut loc o serie de atacuri de tip Distributed Denial of Service (DDoS) asupra unor site-uri care aparţin unor instituţii publice şi organizaţii private din România. Site-urile gov.ro, mapn.ro, politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro, respectiv otpbank.ro au fost ţintite de atacatori care au avut ca obiectiv indisponibilizarea acestor servicii online prin supraîncărcarea acestor site-uri cu trafic masiv din surse multiple. Atacul a fost revendicat de gruparea de criminalitate cibernetică Killnet pe un canal de comunicare de pe Telegram şi este justificat de aceştia prin faptul că statul român sprijină Ucraina în conflictul militar cu Rusia. Specialiştii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) colaborează cu instituţiile abilitate pentru investigarea acestor incidente de securitate cibernetică”, a menţionat instituţia.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu, răspuns ironic când a fost întrebat de facturile pentru zborurile Nordis: „L-am rugat pe moș Crăciun să mi le aducă”

Reacția Elenei Lasconi, după învestirea noului Guvern: „Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”

Partenerii noștri