Live

Ciolacu: Liderii PES cer intrarea imediată a României în Schengen. Voi face tot ce pot să conving Austria și Olanda

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook Marcel Ciolacu

Partidul socialiștilor europeni a aprobat, vineri, o rezoluție în care cer ca României și Bulgariei să li se permită intrarea imediată în spațiul Schengen, „deoarece ambele țări îndeplinesc toate criteriile”. Într-o postare pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu, a spus că „va face tot ce îi stă în putință” pentru a convinge actualul Guvern din Olanda, dar și pe cel de dreapta din Austria, care au blocat aderarea țării noastre la zona de liberă circulație, de dreptul României de a fi în Schengen. 

 

„Liderii social-democrați din toată Europa au aprobat astăzi o rezoluție în care este menționat și sprijinul pentru aderarea imediată a României la spațiul Schengen. Familia social-democraților europeni a fost cea mai fermă și puternică susținătoare a României la nivel european. Mi-aș fi dorit ca toate celelalte familii politice să sprijine la fel România, însă, din păcate, actualul Guvern din Olanda și cel de dreapta din Austria au blocat aderarea țării noastre la spațiul Schengen. Nu este prea târziu să își schimbe opinia și voi face tot ce îmi va sta în putință pentru a-i convinge de dreptul României de a fi în zona de liberă circulație!”, a scris Ciolacu pe Facebook. 

Partidul Socialiștilor Europeni cer ca României și Bulgariei să li se permită intrarea imediată în spațiul Schengen. 

„O Europă mai mare presupune, de asemenea, protejarea și consolidarea uneia dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene: Acordul Schengen. De aceea, solicităm ca României și Bulgariei să li se permită intrarea imediată în spațiul Schengen, deoarece ambele țări îndeplinesc toate criteriile.

De asemenea, PES susține o modernizare rapidă a cererilor de viză Schengen pentru a aprofunda relațiile UE cu Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția și pentru a simplifica călătoriile pentru afaceri și turism.

Propuneri-cheie: Finalizarea fără întârziere a includerii depline a României și Bulgariei în spațiul Schengen”, se arată în textul rezoluției.

Marcel Ciolacu se află, vineri şi sâmbătă, la Malaga, în Spania, pentru a participa la Congresul Socialiştilor Europeni.

Sâmbătă, în marja reuniunii de la Malaga, conform programului oficial, premierul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere cu Olaf Scholz, cancelarul federal al Germaniei. 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marii câștigători ai anului electoral 2024. Cine a înscris într-un an încheiat fără un nou președinte 

Controverse privind facturile publicate de Ciolacu. BoardingPass: E puţin probabil să fi fost emise în 2022, când au avut loc zborurile

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok poze ilizibile despre care spune că arată facturile zborurilor Nordis

Efectul Schengen pe piața imobiliară: Cresc prețurile caselor din zonele de graniță

Partenerii noștri