Live

Ciolacu, despre creșterea pensiilor: „Nu vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15% la fel la toată lumea”

Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Facebook

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că social democraţii au avut „o linie roşie” în privinţa preţului la energie, iar acum au un punct de vedere ferm privind mărirea pensiilor. El spune că „PSD nu îşi mai avea rostul la guvernare” dacă nu se găsea o soluţie legată de situaţia din energie. În privința pensiilor, Ciolacu afirmă că PSD nu acceptă mărirea cu 15% „la fel la toată lumea”.

„Facem în continuare lucrurile pe care le ştim noi cel mai bine: venim cu soluţii. Cu adevărat, avem nişte linii roşii, ale noastre, ale social democraţilor, pe care noi nu o să le încălcăm. Am avut o linie roşie clară, şi nu am zis-o niciodată public, în ceea ce priveşte situaţia din energie. Cred că şi dumneavoastră, şi noi, şi românii, toată lumea ajunsese la un moment în care nu mai puteam accepta ce se întâmpla cu preţul la energie”, a afirmat preşedintele PSD în cadrul unei vizite la Alexandria, potrivit Agerpres.

El a adăugat că a fost găsită o soluţie împreună cu partenerii de guvernare.

„Am venit cu o soluţie, am găsit până la urmă numitorul comun cu primul ministru al României şi am rezolvat problema energiei pe următorii doi ani. Şi sunt ferm convins că în continuare vom veni cu un proiect coerent de dezvoltare a capacităţilor de producţie astfel încât acest preţ să fie sustenabil prin producţie şi după anul 2025. A fost şi vă recunosc linia roşie a noastră,a întregii conduceri a partidului, şi dacă nu găseam împreună această soluţie, PSD cred că nu îşi mai avea rostul la guvernare. Mă bucur că am depăşit acest lucru”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul social democrat s-a referit şi la mărirea pensiilor, subliniind că anvelopa de mărire este de 15%, dar „nu la fel la toată lumea”.

„La fel, avem punctul nostru de vedere în ce priveşte mărirea pensiilor. S-a hotărât împreună cu ministrul de Finanţe ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15% la fel la toată lumea. Este total incorect”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD a fost prezent miercuri la Alexandria, la conferinţa de alegeri a filialei PSD Teleorman.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri