Live

Ciolacu anunță că PSD face un buget paralel: Vom arăta românilor că sunt bani pentru majorări de pensii și salarii

Data actualizării: Data publicării:
PSD pregătește un buget paralel. Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că Partidul Social Democrat va construi un „buget alternativ” care să arate românilor că sunt bani pentru majorarea pensiilor și a salariilor.

„Noi vom veni săptămâna viitoare cu un buget alternativ și le vom arăta românilor că există bani în bugetul României, astfel încât să nu fie înghețate nici pensiile și nici salariile”, a declarat Ciolacu duminică, la România TV.

Premierul Florin Cîţu a anunțat, miercuri, că Executivul a început pregătirea pentru bugetul anului 2021, iar în acest sens propunerea este să fie votat în Parlament pe 4 februarie. La începutul anului Guvernul a decis să plafoneze creșterea salariilor în sectorul bugetar și să plafoneze creșterea pensiilor speciale. De asemenea, restul pensiilor vor fi majorate, cel mai probabil, abia în luna septembrie. Măsurile sunt necesare pentru menținerea unui deficit de 7% în 2022, susțin guvernanții.

„Noi i-am întrebat și i-am chemat în Parlament să ne dea aceste răspunsuri, dar nu le-am primit nici până astăzi. Noi nu avem până acum bugetul exact, vor veni cu el în februarie, asta înseamnă că toate investițiile, mai ales la autoritățile locale, sunt în acest moment compromise. Primăriile vor avea buget doar în aprilie, dacă se intră cu bugetul în februarie în Parlament. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în România”, a mai declarat liderul PSD.

Ciolacu susține că Guvernul Cîțu a mințit Comisia Europeană.

„Mare problemă a Guvernului Cîțu este că a mințit Comisia Europeană. Ei au spus că au făcut o inserție de capital în economia României, iar Comisia Europeană le-a atras atenția că este o minciună. Suntem pe ultimul loc în România în privința acestei inserții de capital. S-au âmprumutat cu 34 de miliarde de euro, dar numai domnul Cîțu și cu domnul Orban știu unde s-au dus acești bani”, a declarat președintele PSD.

Săptămâna trecută, premierul a acuzat PSD de fake news în legătură cu o scrisoare a Comisiei Europene, și le-a transmis acestora că nu știu să citească o scrisoare în engleză.

„De câteva zile circulă un fake news despre o scrisoare a CE pentru Ministerul Finanțelor din România. Există o singură explicație pentru acest fake news. Scrisoarea este în engleză iar la PSD este clar o  barieră acest lucru”, scria premierul, pe Facebook.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri