Cine poate vota cu urna specială la alegerile prezidențiale 2024. Decizia Biroului Electoral Central
Alegătorii netransportabili pot să solicite urna specială în preziua votării la alegerile prezidențiale, între orele 18:00 şi 20:00, cu unele excepţii, iar dacă se află în străinătate nu pot beneficia de acest lucru, a decis Biroul Electoral Central.
Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 a adoptat, marţi, prevederile privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la prezidenţiale.
Potrivit deciziei, alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizată în ţară poate depune cerere de vot prin intermediul urnei speciale. Alegătorii care în ziua alegerilor se află în străinătate nu îşi pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.
Cererea de vot prin intermediul urnei speciale se depune la secţia de votare la care este arondată adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare, în preziua votării, între orele 18:00 şi 20:00.
Prin excepţie, cererile, precum şi copiile actelor din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate pot fi depuse, la biroul electoral judeţean sau la biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti, cel mai târziu vineri, 22 noiembrie 2024, ora 12:00, fizic sau prin mijloace electronice.
BEC a mai stabilit că, în eventualitatea organizării unui al doilea tur de scrutin, cererile se pot depune la biroul electoral judeţean sau la biroul electoral al sectorului municipiul Bucureşti cel mai târziu vineri, 6 decembrie 2024, ora 12:00.
Cererea de vot poate fi depusă prin intermediul oricăror persoane, cu excepţia celor care au calitatea de candidat sau de soţ, soţie, rudă şi afin al acestuia până la gradul al doilea inclusiv. Ea trebuie să fie datată şi semnată olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi cuprinde, în mod obligatoriu numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul alegătorului netransportabil, adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria şi numărul actului de identitate, precum şi numărul de telefon. Lipsa numărului de telefon nu atrage respingerea cererii.
De asemenea, cererea trebuie să fie însoţită de copii ale oricărui act din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate sau de adeverinţa eliberată de medicul de familie al alegătorului. Din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii alegătorului de a se autodeplasa la sediul secţiei de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.
În cazul în care alegătorul care solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de vot, acesta este înştiinţat de îndată, prin grija preşedintelui biroului electoral judeţean, al biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti sau al biroului electoral al secţiei de votare la care a fost depusă.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News