Live

Cele trei lucruri pe care Victor Ponta nu le-ar fi făcut dacă era ales președinte

Data actualizării: Data publicării:

Fostul premier Victor Ponta a scris vineri pe Facebook, în ziua în care în urmă cu patru ani pierdea alegerile prezidențiale, că nu ar fi făcut trei lucruri pe care Klaus Iohannis le-a făcut sau cu care a fost de acord.

„Dacă pot să îmi permit să fac puțin haz de necaz, sunt 3 lucruri care cu siguranță NU s-ar fi întâmplat dacă în 2014 eram eu ales Președinte:

1. Nu aș fi desemnat-o pe Doamna Dăncilă Prim Ministru (locul 9 lista de europarlamentari a fost deja mai mult decât suficient);

2. Nu l-aș fi lăsat pe Dl. Liviu Dragnea să fie Președintele Camerei Deputaților (mi-a cerut în 2013 și 2014 această poziție și l-am refuzat de fiecare dată cerîndu-i să să ocupe de lucrurile la care se pricepe);

3. Nu aș fi numit-o pe Doamna Andronescu din nou Ministru al Educației (în Decembrie 2012 am rugat-o să sprijine un ministru din altă generație, pe Remus Pricopie, cu mai multă energie necesară unei reforma pentru viitor a Sistemului”, se arată într-un mesaj pe pagina lui de Facebook.

Victor Ponta a mai susținut în același mesaj că „în urmă cu exact 4 ani l-am sunat pe Dl. Iohannis, l-am felicitat și i-am urat sincer să aibă succes în toate proiectele pe care le avea pentru România. Așa am considerat că trebuie să ne comportăm într-o țară democratică / cred și acum că am procedat corect”.

El le-a mulțumit și celor peste 5 milioane de români care lo-au votat în turul al doilea la prezidențiale.

„Față de cei care nu m-au sprijinit atunci ci au fost alături de Dl. Iohannis nu am absolut niciun resentiment - dimpotrivă, am încercat în acești ani să înțeleg cu ce am greșit și de ce i-am făcut să voteze împotriva mea (și în multe puncte am reușit să văd ce nu eram în stare să văd atunci)!”, a mai arătat fostul premier.

„Cu siguranță România este în 2018 într-o situație economică, socială și politică mult mai rea decât în 2014, pe un drum greșit din punct de vedere democratic și al dezvoltării noastre - dar asta nu este doar vină Președintelui ci, probabil, a noastră a tuturor”, a adăugat Ponta.

El a mai spus că pentru soția lui Daciana și pentru cei doi copii, Irina și Andrei, este „muuuuuult mai bine” că nu a fost ales președinte pentru că are mai mult timp de petrecut cu ei.

„Dacă Dl. Iohannis a confirmat sau nu așteptările celor care l-au votat - asta cu siguranță nu sunt eu cel care poate să aprecieze pentru că sunt subiectiv. O pot face doar cei care l-au susținut”, a conchis fostul președinte PSD.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Partenerii noștri