Video Ce a înțeles Viorica Dăncilă din programul de guvernare al PNL
Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat joi, în cadrul unei acțiuni de campanie în județul Maramureș, că programul de guvernare prezentat de PNL este „un program al austerității”. Dăncilă susține că a citit documentul și că „oamenii au de ce să fie îngrijorați”.
„Din câte am văzut din programul de guvernare, un program care a alocat Educației doar două pagini și acelea cu lucruri foarte rele pentru educație, am văzut că oamenii au de ce să fie îngrijorați, pentru că nu am văzut mărirea punctului de pensie de la 1 septembrie, deci asta înseamnă că vor să înghețe pensiile, am văzut că vor să privatizeze companiile din transport, am văzut că vor să aducă salariul bugetarilor la nivelul salariilor din mediul privat în loc să își dorească creșterea salariilor, am văzut că vor să comaseze spitale”, a declarat Viorica Dăncilă.
Concluzia premierului demis este că programul de guvernare al PNL este un program al austerității.
„Am impresia că ne întoarcem în perioada în care am avut austeritate pentru că acest program de guvernare este un program al austerității”, a mai spus Dăncilă.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a prezenat joi programul de guvernare și lista miniștrilor care vor face parte din Guvern.
Editor: Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News