C. P. Tăriceanu, după conferința procurorului-șef al DNA: „Kovesi nu vede bârna din ochiul instituţiei”
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat joi, referitor la conferinţa susţinută de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că aceasta „nu vede bârna din ochiul ei, dar caută să găsească defectele în ochii altora”. De asemenea, el a afirmat că nu este nevoie de o şedinţă a Coaliţiei pentru a decide ce se întâmplă cu Kovesi, deoarece CSM şi Inspecţia Judiciară „joacă un rol determinant”, scrie News.ro.
“Am văzut câteva extrase în presă a discursului pe care l-a ţinut doamna Kovesi. Am impresia că dânsa nu vede bârna din ochiul ei, al instituţiei, dar caută să găsească defectele în ochii altora. Cred că instituţia, în momentul de faţă, nu este supusă niciunei presiuni. Este, aş spune, interesul public firesc pe care toţi cetăţenii îl au cu privire la o funcţionare corectă a Justiţiei, a ceea ce se întâmplă în ultima perioadă, dezvăluirile ce se întâmplă în ultima perioadă în cadrul instituţiei denumită DNA, pun serios sub semnul întrebării funcţionarea corectă în respectul legii şi în respectul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, adică a drepturilor fundamentale, care sunt grav încălcate. Sigur că aici CSM şi IJ au un rol determinant pentru a restabili încrederea românilor în Justiţie”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat dacă ar fi necesară o şedinţă a Coaliţiei de guvernare şi o întâlnire cu premierul referitor la înregistrările apărute în presă, Tăriceanu a replicat: „Parlamentul ca instituţie priveşte cu foarte mare atenţie problemele care sunt legate de respectarea drepturilor fundamentale ale individului, dar problema gestionării Justiţiei nu este o problemă a Coaliţiei, este o problemă care ţine de ministrul Justiţiei şi de CSM”.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut, miercuri seară, o conferinţă de presă în care a spus că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut.
Ea a afirmat că în acest scandal nu este vorba despre Kovesi, ci despre "asaltul asupra justiţiei".
"Nu cred că acest atac este întâmplător, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care inculpaţii spun părţi de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi şi despre procurorii care şi-au făcut treaba, ci vizează îngenuncherea poporului român şi umilirea cetăţenilor", a declarat Kovesi.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News