Live

Burduja: România va produce izotopi medicali la Cernavodă, pentru tratamentul cancerului, și va reporni producţia de apă grea

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Foto: Facebook

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja anunţă că România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, „speranţă pentru tratamentul cancerului”, şi poate reporni producţia de apă grea la Drobeta-Turnu Severin, după ce Nuclearelectrica a semnat un memorandum cu Ontario Power Generation (OPG).

„Zi excelentă la OCDE şi veşti la fel de bune! România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, speranţă pentru tratamentul cancerului. Şi poate reporni producţia de apă grea la Drobeta-Turnu Severin. Ambele cu sprijin canadian: astăzi Nuclearelectrica a semnat un memorandum cu Ontario Power Generation (OPG) în acest sens, un pas strategic pentru refacerea ciclului nuclear integrat românesc. Acest demers, pe care l-am avut în vedere în cadrul vizitei oficiale la Ottawa de săptămâna trecută, devine realitate astăzi”, a afirmat Sebastian Burduja, joi seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că a avut întâlniri bilaterale la OCDE, în marja evenimentului dedicat sectorului nuclear, cu miniştrii omologi din Franţa, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Ucraina, cu secretarul adjunct al energiei din SUA, precum şi cu directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară a OCDE, potrivit News.ro.

„Subiecte abordate: programul nuclear civil românesc, inclusiv reactoarele modulare de mici dimensiuni, exemplu pentru întreaga regiune; pregătirea resursei umane în domeniul nuclear; promovarea tehnologiilor nucleare şi accesarea finanţărilor pentru marile proiecte. România este respectată în clubul statelor nucleare. Vom continua să ne străduim să dăm Europei şi lumii întregi standardul cel mai înalt de profesionalism”, a conchis Burduja.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja speră că partidele pro-europene, inclusiv PSD, se „vor reașeza la masa negocierilor”: „Putem depăși acest moment”

Nuclearelectrica a semnat un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare Cernavodă

Cumetrie politică la PNL. Cum a ajutat-o liderul filialei Sector 4, Ionuț Stroe, pe fina sa să obțină o funcție publică

Donald Trump readuce în discuție „ideea excelentă” de a face Canada al 51-lea stat american

Partenerii noștri