Live

Video Bugetarii, revoltați de planul Guvernului: 6.000 net sunt bani puțini pentru un inspector care se ceartă cu un avocat care are 10.000

Data actualizării: Data publicării:
Mnistrul finanțelor, Marcel Boloș (stânga), în ședința Guvernului din 10 august 2023. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, Vasile Marica, a anunţat că 15.000 de persoane protestează joi, la nivel naţional, nemulţumite de măsurile cuprinse în proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind măsuri fiscal-bugetare şi a precizat că acestea afectează 22.000 de angajaţi din acest sistem. Marica apreciază că în sistem nu va lucra nicio instituţie în cursul zilei de vineri. Acesta a spus că dacă guvernul merge mai departe cu reforma din administrație discutată în Coaliție, se vor închide agenții fiscale din țară iar unii contribuabili vor trebui să parcurgă distanțe foarte mari pentru a-și plăti taxele. De asemenea, Marica a reclamat lipsa de personal pregătit din sistem și faptul că măsurile Executivului ar descuraja și mai mult performanța în administrație, tăind sau plafonând veniturile. „Politicienii dau vina numai pe noi că nu s-au făcut încasări în condiţiile în care ei fac Codul Fiscal, ei fac legile, ei ne obligă să facem o anumită legislaţie”, a mai precizat acesta. El a criticat şi propunerea guvernanţilor de a muta angajaţii de la o instituţie la alta: „Îl iei pe unul de la primărie şi îl pui la vamă. Să fim serioşi”.

Vasile Marica a declarat, joi, că, dacă sistemul nu va profesionalizat şi digitalizat, nu vor fi niciodată bani la buget. 

„ (...) La Sulina, tot contribuabilul ar trebui cu barca să se ducă să-și ia un certificat fiscal sau să-și plătească dările la Tulcea. La Brașov, n-ar rămâne decât undeva la Făgăraș un centru și numai la Brașov. Toți cetățenii din județ ar trebui să se ducă doar la Brașov sau la Făgăraș. Același lucru se întâmplă în Iași și peste tot. Lucrul ăsta este inacceptabil, pentru că și noi am depus jurământul față de nația asta și nu putem să ne batem joc. Avem o responsabilitate și noi față de ei. 

Dânșii vor să facă cam așa: cumulăm două funcții de șef-birou și șeful decide cine rămâne. Lucrul ăsta nu se poate. Vom câștiga în instanță pe de o parte și pe cealaltă parte nu este normal ce se întâmplă. Pe lângă faptul că nu avem personal tânăr, faptul că din 2016 nu s-au făcut angajări, faptul că nu avem o lege care să ne apere atunci când ne ducem în inspecții. Dau un exemplu: 10.000 sunt bani puțini brut și 6.000 net? Eu zic că da, pentru că un inspector fiscal care se duce la OMV să verifice și se ceartă cu un avocat care are 10.000, eu zic că da. 

Și să vă spun foarte clar, dacă nu profesionalizăm sistemul ăsta, trebuie să înțeleagă și ministerul și premierul și Guvernul că dacă sistemul ăsta nu va fi profesionalizat, nu va fi digitalizat, nu vor fi niciodată bani la buget”, a afirmat Vasile Marica. 

El a precizat că angajaţii din finanţe au declanşat o grevă spontană. 

„Nu este controlabilă de sindicat. Noi vrem să pornim pe 22 aceeaşi acţiune de protest. Între timp, colegilor noştri s-au supărat şi mai tare, au ieşit în forme spontane pe care să vedem cum le controlează Guvernul pe care l-am anunţat. Eu nu cred că mâine va lucra cineva”, a mai explicat preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX. 

Întrebat câte persoane sunt în grevă, Vasile Marica a răspuns: „La ora actuală, la nivel naţional, din ce ştiu, sunt vreo 15.000 de persoane”. 

„Politicienii dau vina numai pe noi că nu s-au făcut încasări în condiţiile în care ei fac Codul Fiscal” 

El a precizat că problema este una de sistem. 

„Problema este fundamental diferită faţă de modul în care sunt trataţi aceşti oameni, faptul că politicienii dau vina numai pe noi că nu s-au făcut încasări în condiţiile în care ei fac Codul Fiscal, ei fac legile, ei ne obligă să facem o anumită legislaţie. Nu avem nicio vină pe chestia asta. (…) Este o problemă de sistem, sistemică. 

De ani de zile sistemul ăsta nu a fost nici finanţat, nici promovat, niciun sistem de carieră, iar acum vine şi răstoarnă ce s-a construit cât de puţin. (…) În primul rând, noi nu înţelegem ce vor guvernanţii. Ca să pot să am soluţii trebuie să ştiu ce vor ei. Vor să facă economii? Cu 700.000 de lei la buget pentru că dai nişte oameni afară şi atât? 

Dacă suntem finanţişti, vă spun cum stau lucrurile. Dintr-o economie care spun ei e gestionată de 8.000 de lei pentru că dai nişte oameni afară se pierd taxe la buget, taxe la sănătate, TVA, ceea ce înseamnă că rămân ca economie undeva cam 3 milioane. Aşa circulă banii în economie. Ei spun că au făcut economie 8.000”, a explicat Vasile Marica. 

El a mai anunţat că 22.000 de angajaţi ar fi afectaţi de măsurile pregătite de Guvern. 

Marica a criticat şi propunerea guvernanţilor de a muta angajaţii de la o instituţie la alta. 

„Am auzit o anomalie, că iei un inspector fiscal şi îl pui la Trezorerie, îl iei pe unul de la primărie şi îl pui la vamă. Să fim serioşi. Noi ne chinuim să profesionalizăm oamenii şi oamenii ăştia vin şi spun nişte aberaţii mai mari decât ei. Nu merge aşa”, a mai afirmat Vasile Marica.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri