Budăi: Impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim a dus la un număr record de contracte cu normă întreagă
Măsura privind impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă şi la încasări mai mari la bugetul de stat, a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, depusă de 56 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei.
"Impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim, evident, cu excepţiile prevăzute de lege, a dus, domnilor, la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă şi la încasări mai mari la bugetul de stat, ceea ce va permite mărirea de salarii şi pensii. Avem peste 6.720.000 de contracte de muncă active, dintre care 5,7 milioane cu normă întreagă şi un milion cu normă parţială. Este un număr record, domnilor, în istoria recentă României. De la introducerea acestei măsuri şi până în prezent, şi datele sunt publice, sunt peste 170.000 de noi angajaţi care au fost trecuţi din regim part-time la o formă de încadrare cu normă întreagă. Toţi aceşti salariaţi şi-au câştigat dreptul cuvenit la o pensie întreagă pe măsura muncii lor, când vor ieşi din activitate", a spus ministrul Muncii, citat de Agerpres.
El a semnalat că salariaţii aflaţi în această situaţie ar fi fost condamnaţi "la o pensie part-time", în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei erau plătiţi oficial pentru două ore, iar diferenţa până la opt ore era plătită cash, la negru, de către angajatori.
"Unii angajatori, evident. Astfel, practic, angajatorul îşi băga în buzunarul propriu banii de pensii şi de sănătate ai angajaţilor săi. Asta nu era doar o excepţie pe piaţa muncii, era un fenomen larg întâlnit în România, pe care, în loc să îl combateţi, l-aţi încurajat cu discursurile voastre demagogice şi populiste. Este o măsură pe care doar dumneavoastră, cei care munciţi la gri, o vreţi scoasă. (...) Asta vreţi să susţineţi voi în realitate: evaziunea şi munca la gri", le-a transmis Budăi semnatarilor moţiunii.
Pe de altă parte, ministrul Muncii a subliniat că actuala Coaliţie a luat o serie de "măsuri bune" în folosul cetăţenilor, ca de exemplu faptul că oamenii care au dosarul de pensie complet nu aşteaptă, iar plata se face aferent momentului depunerii cererii, nu emiterii deciziei de pensionare.
"Deci, oamenii primesc bani. Dosare în aşteptare sunt acelea incomplete. Dar a respinge, cum dicta una dintre semnatarele moţiunii, fost ministru al Muncii, înseamnă tocmai ca oamenii să piardă banii. Adică să depună dosarul din nou şi să primească banii aferenţi de la data redepunerii, nu a depunerii iniţiale, soluţie cu care nu voi fi şi nu sunt de acord. Doar ca să dea bine aşa la bilanţ, cum a făcut doamna la care am făcut referire", a explicat Marius Budăi.
În ceea ce priveşte pensiile internaţionale, el a semnalat că se aplică aceleaşi reguli în toate statele membre ale Uniunii Europene şi că unele state răspund mai greu, din diverse considerente, mai mult sau puţin obiective.
Totodată, în legătură cu pensiile administrate privat, ministrul a menţionat că modificările aduse la Pilonul II şi prevăzute în PNRR au fost aprobate de Comisia Europeană.
"A considerat jalonul îndeplinit, dar dumneavoastră aţi contestat la CCR legea, astfel că ea nu este publicată în Monitorul Oficial şi nici în vigoare. Şi uite cum, din nou, periclitaţi ca România să atragă miliarde de euro din PNRR-ul scris prost şi la secret tot de dumneavoastră", a susţinut Budăi.
La acuzele privind "voucherizarea" României, ministrul Muncii a subliniat că nu ministerul pe care îl conduce coordonează distribuirea voucherelor, ci este parte din echipă, şi că datorită acestora au fost ajutaţi cei mai vulnerabili dintre români cu bani pentru alimente, pentru facturile la energie.
"Români pe care dumneavoastră, atunci când aţi guvernat, i-aţi condamnat la sărăcie, îngheţându-le veniturile, neacordându-le niciun fel de ajutor. Voi sunteţi eşecul, voi, semnatarii acestei moţiuni, nu măsurile care îi ajută pe cei mai necăjiţi dintre români", a spus Budăi.
Acesta a mai semnalat că ori de câte ori a fost la guvernare salariul minim a crescut considerabil, inclusiv în 2023, şi că este în proces de transpunere directiva europeană privind salariul minim european.
"O directivă la care voi aţi dat punct de vedere negativ, deşi prevede ca salariul minim să ajungă la 50% din salariul mediu. Noi, această coaliţie, vom transpune această directivă, chiar dacă vouă nu vă place. De ce? Pentru că este inacceptabil pentru o societate ca cei care muncesc din greu să continue să se zbată în sărăcie. Este absolut necesar să îmbunătăţim nivelul de trai al salariaţilor, în special pentru cei cu venituri mici şi medii, să le dăm o şansă tinerilor, să le dăm o şansă să-şi construiască un viitor aici, acasă, nu să plece la muncă în străinătate din cauza proastei salarizări din România", a punctat ministrul Muncii.
Moţiunea simplă, intitulată "Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale", trebuia să fie dezbătută săptămâna trecută, însă a fost reprogramată la solicitarea ministrului, care a anunţat că nu poate fi prezent, fiind în vizită oficială în Regatul Spaniei.
Deputaţii USR şi Forţei Dreptei afirmă, în moţiunea simplă, că sunt "prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care dă dovadă" ministrul Budăi, susţinând că acesta "a clădit" un "scut în jurul specialilor şi al pensiilor speciale" şi "a pus în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare".
Semnatarii au menţionat că mandatul lui Marius Budăi în fruntea ministerului a început cu "două ratări majore" - termenele asumate în programul de guvernare pentru implementarea legii salarizării şi a unei noi legi a pensiilor, iar "eşecul ministrului PSD conduce la punerea în pericol a PNRR".
În moţiune se susţine că ministrul Muncii a trimis Parlamentului un proiect de lege privind pensiile speciale "vădit neconstituţional", "care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar nişte detalii şi salvează, în fapt, pensiile specialilor".
Iniţiatorii moţiunii susţin şi că Marius Budăi nu a majorat pensiile "nespecialilor" şi "a susţinut şi a încurajat minciuna" conform căreia 9,4% PIB, stabilit în PNRR, nu i-ar permite creşterea lor. Ei au adăugat şi că recalcularea pensiilor nu s-a făcut, iar inechităţile s-au accentuat.
În schimb, pentru majorarea salariilor la stat s-au găsit bani şi explicaţii, au mai arătat semnatarii moţiunii.
Iniţiatorii moţiunii se referă şi la pensiile administrate privat, susţinând că "se vede cu ochiul liber că PSD şi Marius Budăi au ciudă pe sistemul de pensii private - Pilonul II, transmiţând informaţii eronate cum că deficitul la bugetul de pensii s-ar datora banilor care se transferă la Pilonul II".
În moţiune se critică şi programul acordării de vouchere pensionarilor şi persoanelor defavorizate, susţinându-se şi că nu a fost respectat calendarul de creştere a alocaţiilor pentru copii, iar PSD nu a prezentat nicio formulă predictibilă de creştere a salariului minim care să permită angajatorilor să îşi calculeze din timp anvelopa financiară necesară.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News