Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că a validat, în şedinţa de joi, rezultatele referendumului organizat în Capitală duminică, 24 noiembrie, fiind depăşit procentul de 40% din voturile exprimate de persoanele înscrise pe listele permanente în cazul tuturor celor trei întrebări.
Potrivit hotărârii BEC, în cazul întrebării 1 - „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”, rezultatul referendumului a fost validat, întrucât opţiunile valabil exprimate reprezintă 40,22 % din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
Totodată, în cazul întrebării 2 - „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”, rezultatul referendumului a fost validat, întrucât opţiunile valabil exprimate reprezintă 40,16 % din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
De asemenea, în cazul întrebării 3 - „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”, rezultatul referendumului a fost validat, întrucât opţiunile valabil exprimate reprezintă 40,23 % din persoanele înscrise pe listele electorale permanente, arată sursa citată.
Textul integral al hotărârii adoptate va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va putea fi consultat pe pagina de internet a BEC - https://prezidentiale2024.bec.ro/, mai menţionează comunicatul.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News