Barna: USR PLUS va discuta cu președintele PNL Cîțu, dar nu și cu premierul Cîțu
Co-preşedintele USR-PLUS, fostul vicepremier Dan Barna, a vorbit marți seara, la Digi24, despre o posibilă refacere a coaliției de guvernare. Potrivit acestuia, deciziile finale în acest sens vor fi luate după încheierea celor două congrese, cel al PNL de sâmbătă, și cel al USR PLUS din 2 octombrie. USR PLUS nu are nicio problemă să poarte dialoguri și negocieri cu Florin Cîțu dacă va fi ales președinte al liberalilor, susține Barna, însă în funcția de premier, Cîțu nu are ce căuta la masa discuțiilor.
Ilie Bolojan i-a sunat pe Elena Lasconi și Mircea Geoană
Ciucă, despre retragerea lui Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău
Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru
Surse: PNL vrea să-l pună premier pe Ilie Bolojan după alegerile prezidențiale
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Turcan: „Cei mai interesați pentru a ajunge Ciucă în turul 2 ar trebui să fie primarii”
Ciucă nu e de acord cu întrebarea propusă de Ciolacu la referendumul edilului general
Comisia juridică a decis ridicarea imunității parlamentare pentru Nelu Tătaru. „Nu am atins niciun ban”
Câciu spune că PSD nu înțelege ce l-a apucat pe Ciucă
„Varianta cu șanse de Românie modernă este continuarea acestei coaliții USR PLUS - PNL - UDMR. Acesta este dezideratul. Vedem ce se va întâmpla, noi ne vom așeza la masa dialogului dacă va fi cazul”
Dacă USL-ul va continua să existe, USR PLUS va fi un partid de opoziție și am arătat foarte clar că știm cum se face asta. Dacă PNL intră într-o logică de responsabilitate după o lună în care au ars totul (...) după o lună în care premierul Cîțu a guvernat exclusiv pentru „echipa câștigătoare”, restul României nu a mai existat, ne așezăm la masa discuției, venim cu un calendar cu obiective și angajamente de guvernare, putem reveni într-o coaliție.
Există un protocol foarte clar semnat între cele trei partide. Problema s-a întâmplat să fie premierul, România nu a avut noroc tura asta, ca multe alte ture de un premier care să înțeleagă cum funcționează o coaliție.
Suntem gata să ne așezăm la masă, dar nu este totul despre funcții. Ne așezăm la masă nu ca să îl punem pe Drulă la Transporturi, ne așezăm la masă ca să cădem de acord că Ministerul Transporturilor va primi resursele ca să reabilităm calea ferată, vom continua proiectele de autostrăzi și tot așa, la fiecare minister în parte. Ministerele noastre au primit mai puțin la rectificare. Formula la care am ajuns nu era la ce am convenit la începutul anului.
Discuția politică e despre obiectivele de guvernare ale USR PLUS. Dacă așezându-ne la masă PNL ne spune că nu vrea nici zero taxe pe salariul minim, nici legile justiției, nici desființarea SIIJ, toate prioritățile noastre, nu este niciun motiv să rămânem în coaliție.
Întrebat dacă la masa dialogului va fi sau nu și premierul Florin Cîțu, Barna a răspuns: „Depinde ce va decide PNL la Congres. Noi nu avem o problemă, vom discuta cu președintele pe care PNL îl va alege. E decizia lor să își aleagă președintele în care au încredere. Cu acest președinte stăm de vorbă la negocieri fără niciun fel de problemă. Poziția noastră este că actualul premier nu mai are sprijinul USR PLUS, cu un alt premier suntem gata să discutăm. Discutăm cu eventualul președinte PNL Cîțu, nu cu premierul Cîțu.
Dacă PNL păstrează echipa Cîțu-Ciolacu, care funcționează de vreo trei săptămâni, o lună, atunci rămânem în opoziție iar în 2024 electoratul va decide din nou.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News