Live

Video Barna a confirmat că Cioloș i-a propus să se retragă amândoi din cursa pentru șefia USR PLUS: „Argumentele din spate nu le-am înțeles”

Data publicării:
Dan Barna a confirmat, la Digi24, că Dacian Cioloș i-a propus să se retragă amândoi din cursa pentru șefia USR PLUS. Foto: Captură Digi24

Dan Barna a confirmat, joi, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că Dacian Cioloș i-a propus să se retragă împreună din cursa pentru președinția partidului, propunere pe care Barna spune că a refuzat-o - „Argumentele din spate nu le-am înțeles foarte clar”, a adăugat co-președintele USR PLUS.

„A fost o discuție în care s-au analizat diverse variante de congres. Practic, obiectivul pentru noi este să păstrăm partidul unit, să păstrăm partidul solidar în această miză în care eu cred foarte mult – că USR PLUS poate să fie o soluție pe termen lung pentru politica din România. În acest context, Dacian, într-adevăr, a făcut acea propunere cu care, evident, eu nu rezonez din mai multe motive. Dar e o propunere de lucru, să-i zicem așa.

Argumentele din spate nu le-am înțeles foarte clar și nu o să insist foarte mult pe ele, le poate prezenta Dacian cu proxima ocazie. Eu vreau să spun că acest proiect, USR PLUS, este un proiect la care am muncit foarte mult și eu ca natură umană sunt un luptător și sunt foarte deschis și am foarte mare încredere în înțelepciunea colegilor mei pentru că USR PLUS a ajuns aici, dacă ne amintim de fiecare etapă, am arătat că noi ca partid am avut înțelepciunea să alegem cea mai bună soluție.

Și da, dacă partidul va decide că e nevoie de un alt lider voi respecta cu inima deschisă și cu bucuria familiei mele acest lucru. Însă eu nu o să plec din fața niciunei lupte. Eu chiar cred că un lider politic trebuie să stea vertical și să le ofere colegilor opțiunea să îi susțină sau nu proiectul (...)

Dacă intru într-o logică de comoditate și mă retrag, plec acasă, e un mesaj foarte prost, un mesaj pe care nu l-am dat în viața mea și nu o să îl dau niciodată”, a spus Dan Barna la Digi24.

Întrebat dacă Cioloș a încercat să îl convingă, Barna răspuns: „Mi-a prezentat această variantă în care el crede, să ne retragem amândoi, și să vedem ce se va întâmpla mai departe, ceea ce din punctul meu de vedere e o abordare pe care nu am cum să o susțin”.

„Este decizia lui, eu o voi respecta indiferent care va fi, spune că încă se gândește cum să procedeze”, a continuat Barna, întrebat dacă Dacian Cioloș va candida, în această situație pentru funcția de președinte al partidului.

Despre alte posibile candidaturi, Barna spune: „Probabil vor mai fi, fiind un partid cu adevărat deschis și cu multe opțiuni, sunt convins că vor mai fi colegi care vor veni cu proiecte în fața partidului și e foarte normal să fie așa”.

Dacian Cioloș i-a propus colegului său de partid Dan Barna, în perspectiva Congresului USR PLUS din toamnă, să nu candideze niciunul pentru șefia partidului și să susțină un alt candidat. Dan Barna a refuzat această propunere.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dacian Cioloş: „Nimeni nu mai vrea să guverneze România anul viitor! Parcă ne-am întors în timp, în noiembrie 2015”

Cioloș felicită guvernul pentru portofoliul obținut în viitoarea Comisie Europeană: „A negociat bine interesul României”

REPER negociază cu PNL înainte de alegeri. Liderii partidului lui Dacian Cioloș s-au dus la sediul liberalilor

Cioloș, despre intrarea lui Șoșoacă în PE: Va face doar scandal. E colegă de grup cu partide care sunt împotriva intereselor românilor

Partenerii noștri