Live

Austria confirmă că sprijină Croaţia pentru Schengen, dar va fi "foarte critică" faţă de România şi Bulgaria

Data publicării:
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Foto: Profimedia Images

Cancelarul austriac Karl Nehammer a dat asigurări miercuri, în timpul unei vizite oficiale în Croaţia, că va susţine aderarea acestei ţări la spaţiul Schengen, însă s-ar putea opune prin veto la aderarea României şi Bulgariei, întrucât acestea nu fac suficiente eforturi pentru a opri migranţii ilegali, informează Agerpres.

"Croaţia şi-a îndeplinit angajamentele corect. Vom sprijini intrarea Croaţiei în Schengen, dar vom fi foarte critici faţă de eforturile Bulgariei şi României", a spus Nehammer la o conferinţă de presă la Zagreb.

El a reafirmat că, dintre cei aproximativ 100.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria, circa 75.000 nu au fost înregistraţi în niciuna dintre ţările UE prin care au trecut înainte de a ajunge pe teritoriul austriac.

Investigaţiile efectuate de autorităţile austriece au relevat că majoritatea acestor migranţi au trecut prin Bulgaria şi România, ţări aflate la frontiera externă a UE, a subliniat cancelarul austriac, potrivit agenţiei EFE.

Prin urmare, "este evident că Schengen nu funcţionează" şi este nevoie de noi măsuri, a remarcat el.

Declaraţiile cancelarului austriac vin la scurt timp după ce ministrul român de Interne, Lucian Bode, s-a întâlnit cu omologul său austriac, Gerhard Karner şi i-a dat asigurări că doar 2,7% din numărul total de migranți care au reușit să ajungă în UE, anul acesta, au trecut prin România.

Premierul croat Andrej Plenkovic a amintit că ţara sa doreşte să intre în spaţiul Schengen cu frontierele terestre la 1 ianuarie 2023, iar apoi la 26 martie şi cu aeroporturile.

Un vot asupra extinderii spaţiului Schengen este programat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8-9 decembrie.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România și Bulgaria intră complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025. „Este hotărât. Este meritat”, spune șefa PE

Parlamentul olandez a dat undă verde pentru aderarea deplină a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Oficial UE: Consiliul JAI va vota joi pentru aderarea României la Schengen cu frontierele terestre de la 1 ianuarie

Acord pentru aderarea României la Schengen cu frontierele terestre de la 1 ianuarie. Anunțul lui Klaus Iohannis

Partenerii noștri