Live

Amnistia şi graţierea, promisă de taberele din PSD

Data publicării:

Bătălia pentru supremaţie în PSD se opreşte când vine vorba de amnistie şi graţiere. Şi tabăra lui Liviu Dragnea, dar şi cea a nemulţumiţilor le promit social-democraţilor că în acest an vor beneficia de efectele amnistiei şi graţierii. Nu sunt siguri dacă se va întâmpla prin Ordonanţă de Urgenţă sau în Parlament, dar ştiu că legea va exista.

Taberele din PSD susţin că un demers privind amnistia şi graţierea este perfect legitim şi are loc şi în alte ţări. Nemulţumiţii de Liviu Dragnea promit însă mai multă transparenţă.

Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD Giurgiu: Şi amnistia şi graţierea sunt acte de clemenţă pe care statul civilizat le face în orice ţară. Cele două trebuie date prin lege adoptată de Parlament.

Cei care i-au rămas alături lui Liviu Dragnea îi acuză pe contestatari că nu susţin proiectul privind amnistia şi graţierea.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Eu vreau să discut, dacă o să fiu invitat în Comitetul Executiv, să întreb care sunt interesele acestui grup de oameni care o apără pe doamna Firea în momentul în care prejudiciază imaginea partidului nostru şi în momentul în care dânsa spune că este împotriva amnistiei şi graţierii.

Gabriela Firea spune că se încearcă demonizarea sa, dar fără motiv.

Gabriela Firea: O Ordonanţă de Urgenţă nu ar fi corectă din punct de vedere juridic. Dacă este nevoie şi se prevede şi în Constituţie de amnistie şi graţiere aceasta trebuie să fie reprezentate de un proiect sută la sută legal, sustenabil, consolidat, care să nu pună în pericol nici pe cei care au avizat şi felul în care au avizat şi nici ţara.

Problema a fost pusă de Liviu Dragnea în braţele premierului Viorica Dăncilă.

Liviu Dragnea: Ăsta e Guvernul României, trebuie să-şi asume ceva, sa vină cu o propunere sau să propună Parlamentului, lucrurile nu pot rămâne aşa.

-Aţi dat un termen doamnei prim-ministru pentru găsirea unei soluţii?

-Am dat un termen în viaţa asta, să fim în viaţă. Da, în termen rezonabil.

Florin Iordache a recunoscut că un proiect privind graţierea se află la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor. În schimb, Tudorel Toader a declarat că la Ministerul Justiţiei nu se află niciun proiect pe această problemă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Cele mai multe acte de clemență acordate într-o singură zi, din istoria SUA. Joe Biden a comutat 1.500 de sentințe

Lukașenko a grațiat 29 de prizonieri politici. La cât se ridică numărul total al acestora

Biden ia în calcul să grațieze „preventiv” mai mulți oficiali amenințați de Trump cu răzbunarea. Cine se află pe listă

Partenerii noștri