Live

Amendament adoptat: Incompatibilităţile şi conflictul de interese se prescriu după 3 ani

Data actualizării: Data publicării:

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un amendament susţinut de preşedintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după 3 ani.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Amendamentul a fost formulat la un proiect al deputatului PSD Cătălin Rădulescu (foto), cunoscut și ca „deputatul mitralieră”, şi prevede: „Faptele săvârşite de persoanele încadrate în categoriile prevăzute în art. 1 ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen general de 3 ani de la data săvârşirii lor în conformitate cu art 2517 din legea Codul civil”.

Amendamentul a fost adoptat cu votul majorităţii PSD-ALDE-UDMR.

„Poate nu cunoaşteţi exact situaţia. De vreo 5-6 ani, anual, primesc sume enorme în plus cei de la ANI. Au softuri, au de toate necesare prin care în acest interval de trei ani pentru persoanele care depun anual declaraţii de avere să poată parcurge... Termenul de decădere general nu pentru infacţiuni, nu pentru altfel de încălcări ale obligaţiilor de serviciu, ci anumitor elemente generale”, a spus deputatul UDMR Marton Arpad.

În luna decembrie 2017, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alţi peste o sută de parlamentari social-democraţi, au înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

„Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor”, se arată în propunerea de modificare a legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Potrivit expunerii de motive, „iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”.

Iniţiativa lui Cătălin Rădulescu a mai fost semnată de 102 deputaţi PSD, Damian Florea (Pro România) şi Furic Iarco (minorităţi).

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

O navă chineză a fost reperată în locul în care au fost secționate cablurile din Marea Baltică. Coincidența nu se oprește aici

Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu-Jiu: Noi informații contrazic apărarea chirurgului de gardă

Cazul Skripal. Anchetator: Căutarea recipientului cu Noviciok a fost precum „căutarea unui ac în carul cu fân”

Partenerii noștri