Live

Alexandru Muraru este noul președinte al PNL Iași

Data publicării:
alexandru muraru vorbeste la o tribuna avand in spate un perete cu siga pnl
Alexandru Muraru a fost ales președinte al filialei din Iași a PNL Foto: Facebook Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a anunţat sâmbătă că deputatul Alexandru Muraru este noul preşedinte al filialei din Iași a Partidului Naţional Liberal, în urma alegerilor interne acesta obţinând 387 din 400 de voturi.

„Alexandru Muraru este noul preşedinte al PNL Iaşi. 387 de voturi din 400! Am toată încrederea în el, ne susţinem reciproc, aşa cum a anunţat şi el. Facem echipă şi la Guvern, şi în partid! Bun venit în echipa câştigătoare, Alex!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, premierul Florin Cîţu.

Primarul PNL al Iaşiului, Mihai Chirica, este vizat și el în mai multe dosare penale. În luna aprilie, la Primăria Iaşi au avut loc percheziţii ale DIICOT, într-un dosar referitor la concesionarea unui teren al municipalităţii. În acest caz, edilul Mihai Chirica este urmărit penal, alături de alte 14 persoane. De asemenea, Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un alt dosar DNA care vizează achiziţionarea unor autoturisme de către Primăria Iaşi.

În aceste condiții, și primarul Mihai Chirica s-a autosuspendat, în aprilie, din funcția de președinte interimar al PNL Iași. 

La rândul lor, Florin Cîțu și Ludovic Orban sunt într-o competiție internă, ambii candidând la Congresul PNL din septembrie pentru funcția de președinte al partidului.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Andrew Tate și-a lăsat bolidul de 3.000.000 $ în mijlocul unei intersecții din București și a plecat! Ce s-a întâmplat apoi

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegerile din mai 2025: momentul adevărului pentru România în noua arhitectură de securitate europeană

Liderul PNL Iași, despre Victor Ponta: Îl cunosc prea bine pe acest titirez politic, un politician corupt. E manevrat de fugarul Ghiță

Solidaritate pentru Lege: De ce trebuie ca elitele și societatea să ia atitudine și să apere judecătorii CCR

Europa la răscruce: între umbra istoriei și imperativul suveranității

Partenerii noștri