Live

Adrian Năstase vorbește despre „falsa luptă cu statul paralel” și deciziile care au dus PSD pe „drumul spre dezastru”

Data actualizării: Data publicării:

Fostul premier Adrian Năstase critică, pe blogul său, deciziile luate de liderii PSD care, în opinia sa, au dus la pierderea unui milion de voturi în 30 de luni. Mai mult, spune Năstase, discursurile și demersurile conducerii social-democrate au creat „un val de ură” și au crescut participarea la vot la alegerile europarlamntare și referendumul pe justiție din 26 mai.

Una din temele PSD care au dus la acest rezultat este falsa luptă cu „statul paralel”, scrie Adrian Năstase.

„Guvernarea PSD a fost blocată în cele 30 de luni de o combinație letală dintre retorica războinică a luptei cu „statul paralel” și negocierile subterane pentru salvarea individuală/de grup. Tranzacționismul lui Dragnea a determinat eșecul unei reforme autentice a politicii penale, deoarece orice propunere era considerată a fi în folosul său personal, precum și instituirea unor măsuri pentru protejarea cetățenilor de abuzurile reale ale unor procurori”, scrie fostul premier.

El adaugă că tema „statului paralel” nu reprezintă un interes major pentru votanții PSD, dar a fost un catalizator puternic în rândul alegătorilor partidelor din opoziție. „Opozanții PSD au înțeles din șarada „luptei cu statul paralel” că aceasta este un pretext pentru exonerarea de la răspunderea penală a lui Dragnea sau chiar un pretext pentru controlul asupra instituțiilor represive”, mai scrie Adrian Năstase.

Fostul premier mai spune că PSD a generat instabilitate politică, demolând două guverne social-democrate.

„Acest comportament, indiferent cum a fost el justificat, a contribuit decisiv la pierderea unui milion de voturi. Acestui motiv i se adaugă altul: calitatea slabă a celor promovați în funcții publice importante. S-a risipit credința că guvernările PSD pot asigura competență în administrarea țării, percepția dominantă fiind aceea a unui clientelism dus la extrem”, scrie el.

În ceea ce-l privește pe Liviu Dragnea, condamnat luni la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, Năstase spune că „percepția este că pentru Dragnea erau două categorii de membri: slugi și dușmani”. Fostul premier adaugă că în partid s-a manifestat o „lașitate colectivă”, pentru că cei care aveau opinii diferite erau considerați „trădători” și au fost excluși ori marginalizați.

El critică și retorica antieuropeană a unor lideri social-democrați: „Într-un mod absolut stupid, PSD sub conducerea lui Dragnea a renunțat la temele care demonstrau cetățenilor că social-democrații au avut un rol major pozitiv pentru țară: eliminarea vizelor de călătorie in Europa, aderarea la NATO și finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În locul lor, a fost asumat un suveranism prost interpretat, preluat dintr-o rețetă aplicată în Ungaria și Polonia. Suspendarea PSD din familia Socialiștilor Europeni a constituit un mesaj care a fost înțeles de alegători, nu și de conducerea PSD”.

„Echipa Dragnea a considerat că mărirea salariilor și promisiunea creșterilor de pensii ar putea asigura PSD câștigarea alegerilor. Da, măririle de salarii au limitat proporțiile dezastrului PSD, care ar fi fost determinat de o combinație nefastă de guvernare incoerentă și o imaginea publică proastă a conducerii PSD. Însă rețeta suveranismului nu a funcționat în România pentru că nu este legată de cultura politică profundă a cetățenilor. Românilor le place să se considere „europeni” și au mult mai multă încredere în Parlamentul European și în Comisie decât în parlamentul și guvernul naționale”, mai scrie Adrian Năstase.

„În concluzie, alegerile nu au fost câștigate de PNL și USR-Plus, ci au fost pierdute de PSD, fiind consecința propriilor greșeli. Referendumul declanșat de Klaus Iohannis a avut rolul de coagula energia negativă din societate și a o îndrepta spre cel mai detestat om din societate: Liviu Dragnea. Era modelul cunoscut din cartea lui Orwell – Big Brother.Condamnarea lui penală se înscrie perfect în logica „justiției populare”, după „revoluția prin vot” care a avut loc în cu o zi înainte”, mai scrie Adrian Năstase.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Bolojan face apel la un candidat unic de dreapta: „Să găsească o soluţie în al 11-lea ceas”. Răspunsul Elenei Lasconi

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Partenerii noștri